Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din comuna gorjeană Berleşti s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins de către poliţiştii de la Transporturi Feroviare, în timp ce se plimba cu toporul prin gară. Omul le-a spus poliţiştilor că îl purta asupra sa pentru a se autoapăra de duşmani, însă oamenii legii nu au dat crezare spuselor, ci au întocmit dosar penal pentru port, fără drept, de obiecte de tăiere sau lovire, în locuri si împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor. Obiectul tăietor a fost ridicat în vederea confiscării.