spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentSentință pentru asistenta şpăgară de la Spitalul Județean

    Sentință pentru asistenta şpăgară de la Spitalul Județean

    Daniela Samoilă, asistenta judecată pentru trafic de influenţă în dosarul „Angajări Ilegale” de la Spitalul Judeţean Târgu-Jiu, a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare. Magistraţii au decis ca suma de 10.000 de lei, primită ca şpagă, să fie confiscată. Sentinţa de la Tribunalul Gorj nu este definitivă.

    Magistraţii de la Tribunalul Gorj au decis prin aceeaşi sentinţă ca termenul de încercare să fie de patru ani, astfel că dacă Daniela Samoilă va încălca legea, riscă să ajungă după gratii. Totodată, judecătorii au respins propunerea procurorilor de indisponibilizare a unor bunuri în valoare de 10.000 de lei. „Condamnă pe inculpata Samoilă Daniela la 2 ani închisoare. Deduce din pedeapsă reţinerea de 24 ore (…) dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare (…) stabileşte la 4 ani termenul de încercare, timp în care inculpata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. (…) Încetează de drept măsura preventivă constând în controlul judiciar luată faţă de inculpată”, au decis magistrații de la Tribunalul Gorj.

    Daniela Samoilă a fost trimisă în judecată pentru că a pretins o şpagă de 10.000 de lei de la verişoara ei, susţinând că are influenţa necesară pentru fraudarea unui examen pentru postul de infirmieră. În urma trimiterii în judecată, asistenta medicală a fost demisă din funcţia de şef la secţia Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Târgu-Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: