spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentUcigașul polițistului, căutat și de polițiștii gorjeni

    Ucigașul polițistului, căutat și de polițiștii gorjeni

    Infractorul din Lugoj, care a împușcat mortal un polițist, este căutat și de polițiștii gorjeni. Oamenii legii sunt în alertă, pentru că nu este exclus ca criminalul să se deplaseze în alte zone ale țării, pentru a scăpa. „Polițiști gorjeni, alături de specialiști de la Serviciul de Investigații Criminale, desfășoară activități specifice pentru identificare persoanei“, a spus Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt al Poliției Gorj.

    La sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj a avut loc un moment de reculegere în memoria polițistului prezent a datorie.

    Criminalul era căutat pentru a fi încarcerat

    Cristian Amariei, polițistul care și-a pierdut viața în timpul misiunii, avea 43 de ani și activa in Poliţie de 20 de ani. Acesta era căsătorit şi avea doi copii. Duminică după-amiază, Cristian  se afla în misiune, alături de alți colegi, în localitatea Izvin, la 20 de km de Timişoara, aflându-se în căutarea lui Marcel Ionel Lepa, 47 de ani, din Lugoj, un individ periculos dat în urmărire internațională pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. Infractorul era înarmat și l-a împușcat pe polițist în piept şi în gât. Cristian Amariei a decedat la scurt timp. 

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: