Acasa / Eveniment / Un autobuz şcolar a derapat şi a ajuns în şanţ. 40 de elevi, în stare de şoc

Un autobuz şcolar a derapat şi a ajuns în şanţ. 40 de elevi, în stare de şoc

Viaţa a 40 de elevi a fost pusă în pericol în dimineaţa zilei de marţi, din cauza drumului acoperit de zăpadă. Într-o curbă la stânga, şoferul autobuzului a pierdut controlul direcţiei, mijlocul de transport înclinându-se către șanțul de pe marginea șoselei. Conducătorul auto a reușit în cele din urmă să redreseze autovehiculul și să transporte elevii la ore la Colegiul „Gheorghe Tătărescu” din Rovinari. Adminsitratorul drumului, Complexul Energetic Oltenia, a fost amendat cu suma de 3.000 de lei pentru deszăpezirea necorespunzătoare. Asta deși cu o seară înainte a mai primit o amendă de 7.000 de lei tot pentru aceleași nereguli.

Zăpada de pe carosabil a pus vieţile a 40 de elevi în primejdie. Autobuzul care transporta elevii la Colegiul „Gheorghe Tătărescu” din Rovinari, a ajuns într-un şanţ de pe marginea unui drum judeţean, aflat în administrarea Complexului Energetic Oltenia. Din fericire, elevii au scăpat doar cu o sperietură zdravănă. Administratorul drumului, Complexul Energetic Oltenia a fost sancționat cu 3.045 de lei asta dupa ce cu o seară înainte acesta a mai fost amendat cu 7.250 de lei, tot pentru ca nu a deszăpezit corespunzător. În cele din urmă, autobuzul a fost repus pe carosabil şi a ajuns la destinaţie însoțit de două echipaje de poliție.

„Marţi, un autobuz cu elevi care se deplasa pe DJ 674 B, către Rovinari, într-o curbă a pierdut controlul volanului şi a ieşit în afara părţii carosabile, înclinându-se către şanţ. La scurt timp, autobuzul a fost repus pe carosabil şi a ajuns la destinaţie însoţit de două echipaje de Poliţie. Administratorul drumului a fost sancţionat cu 3.045 de lei, după ce luni a fost sancţionat cu 7.250 de lei, tot pentru că nu a deszăpezit drumul corespunzător. Societatea amendată este CEO, fiind un drum deviat. În autobuz se aflau 40 de elevi, cu preponderenţă ai Colegiului Gheorghe Tătărăscu din Rovinari. În urma producerii acestui eveniment rutier nu au rezultat victime. Cei 40 de elevi au fost transportaţi în continuare cu acelaşi autobuz către Colegiul Gheorghe Tătărăscu din oraşul Rovinari”, a spus Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Sancţiunile pentru CEO au fost aplicate de Poliţia Rutieră Rovinari.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*