spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentVezi ce mai reclamă gorjenii la OPC!

    Vezi ce mai reclamă gorjenii la OPC!

    Alte zeci de plângeri au ajuns şi în luna octombrie la comisarii de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Gorj. Aspectele reclamate sunt dintre cele mai diverse, dar necesită atenţia specialiştilor pentru a ajuta la respectarea drepturilor. Din 14 reclamaţii primite, opt au fost soluţionate favorabil. Telefoanele mobile, articole de mobilier, dar şi serviciile de furnizare a apei se numără printre obiectele plângerilor. „Soluţii s-au dat în 11 dintre ele, iar opt s-au dovedit întemeiate. Ca urmare a verificării celor opt reclamaţii, au fost dispuse măsuri de înlocuire a produselor sau de remediere a acestora. Nu a lipsit nici sancţiunea de 2.000 de lei aplicată unui agent economic pentru abaterile constatate”, a declarat Daniela Michi, comisar şef adjunct CJPC Gorj. Se impune din partea consumatorilor însă atenţie în încheierea contractelor cu prestatorii de servicii şi prudenţă la achiziţionarea produselor.

    Te-ar mai putea interesa

    Amenințată de soț

    Băut la volan

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: