spot_img
12.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentVindea iluzii pe internet

    Vindea iluzii pe internet

    A vândut ce nu avea şi a ajuns în custodia poliţiştilor gorjeni. Vorbim despre un tânăr de 23 de ani, din Căpreni, care şi-a petrecut noaptea în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean(IPJ) Gorj după ce s-a constatat că înşela oamenii pe internet. Gorjeanul făcea tranzacţii fictive pe site-ul okazii.ro şi astfel a păgubit trei persoane cu suma de 3800 de lei. Cercetările continuă pentru că există date că ar mai fi păcălit şi alte persoane în afara celor trei care l-au denunţat.

    Tânărul de 23 de ani din Căpreni şi-a etalat talentul de a păcăli oamenii. Şi nu oriunde ci pe internet, unde se ocupa cu vânzarea de obiecte pe care nu le avea. Trei persoane s-au lăsat păcălite de individul care făcea afaceri cu telefoane mobile sau de ce nu chiar şi un laptop, obiecte care nu existau însă în custodia sa. „Sunt pentru înşelăciune. Am vândut ce nu aveam”, a spus sincer, tânărul în timp ce era condus la sediul Parchetului din Târgu-Jiu. Păgubiţii au cerut ajutorul poliţiştilor, pentru a-l pedepsi pe cel care le-a dat ţeapă pe internet. „Din probatoriul administrat, suspectul a reuşit să înţele trei persoane cărora le-a vândut un laptop şi telefoane mobile, pe care individul nu le avea. Suspectul a fost reţinut şi acuzat de înşelăciune, urmând a fi prezentat în faţa procurorilor cu propunere de arestare preventivă”, a declarat, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, inspectorul principal, Daniel Ionuţ Tică. Cercetările poliţiştilor sunt în desfăşurare, existâns indicii că tânărul ar fi păcălit şi alte persoane.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: