spot_img
12.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentVremea rea a afectat alimentarea cu energie electrică

    Vremea rea a afectat alimentarea cu energie electrică

    Viscolul şi ninsorile abundente căzute în ultimele zile în judeţul Gorj au afectat şi alimentarea cu energie electrică. Zeci de localităţi au rămas chiar fără curent electric. Astfel, potrivit unui comunicat CEZ România, 30 de consumatori gorjeni au fost afectaţi, solicitând intervenţia electricienilor.

    Condiţiile meteo speciale din ultimele zile, caracterizate prin rafale puternice de viscol, zăpada abundentă depusă precum şi indicele semnificativ de răcire, asociate cu termenul prelungit de manifestare al acestor fenomene au afectat alimentarea cu energie electrică a consumatorilor provocând avarii şi deranjamente colective, pe arii extinse. În Gorj 30 de consumatori, alimentaţi de CEZ Distribuţie, au avut de suferit datorită condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă. Echipele de electricieni au intervenit totuşi la timp şi nu s-au înregistrat situaţii critice. „Toate echipele de electricieni ale companiei, precum şi ale prestatorilor externi cu care colaborează compania, se află încă de la începutul acestei perioade în teren pentru remedierea deranjamentelor semnalate, echipate şi dotate corespunzător pentru a răspunde realităţii din teren”, a anunţat CEZ România, într-un comunicat de presă. De menţionat este faptul că eforturile electricienilor au fost în mod constant îngreunate de situaţia drumurilor şi a căilor de acces la instalaţii(drumuri blocate sau nedeszăpezite, interdicţii de circulaţie pe drumurile publice), situaţii ce au condus la o întârziere a termenelor de remediere faţă de termenele necesare în condiţii meteo obişnuite. Din fericire însă nu s-au semnalat situaţii critice privind alimentarea cu energie electrică.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: