Băiețelul în vârstă de patru ani din Bumbești Jiu care și-a pierdut vederea la ochiul stâng după un accident petrecut într-un loc de joacă din localitate va fi supus unei operații. Daniel a ajuns ieri împreună cu părinții la o clinică din București, unde i se va face un transplant de cornee. Băiețelul a fost supus unui control, iar medicii le-au dat asigurări părinților că își va recăpăta vederea. „Am fost la un control la București și a fost programat pentru dat de 10 iulie. O să-și recapete vedere“, a spus Alexandra Tudor, mama băieţelului.
Operaţia va costa 8.000 de euro
Operaţia va costa 8.000 de euro, iar familia băieţelului a reuşit să strângă suma necesară în urma unei campanii umanitare, după mediatizarea cazului. Accidentul a avur loc într-un părculeț de joacă dn Bumbești Jiu. Băieţelul era în parc cu mama şi frăţiorul său atunci când s-a întâmplat. El a căzut din leagănul fără spătar şi s-a lovit grav la ochişor. Familia copilului a depus reclamații la parchet și la Protecția Consumatorului în urma accidentului.