Acasa / Headlines / Din campion de talie mondială la box, a ajuns campion al celor du¬hov-nicești: preot cu șapte copii

Din campion de talie mondială la box, a ajuns campion al celor du¬hov-nicești: preot cu șapte copii

Trăim într-o lume aflată într-o continuă schimbare, o lume care devine din ce în ce mai săracă pentru că L-a uitat pe Dumnezeu și pentru care normalitatea este ceva din ce în ce mai greu de găsit. Preotul Constantin Trăistaru este un om care contrazice concepția modernă oferind un adevărat exemplu de viaţă pentru toţi tinerii de astăzi, scrie site-ul https://dragosteavasalvalumea.wordpress.com/

Deși a avut o copilărie zbuciumată, Dumnezeu a văzut inima lui curată și i-a spus într-o zi: „Vino după Mine!” Din campion de talie mondială la box, a ajuns campion al celor du­hov­nicești: preot misionar în parohiile Bondrea și Corlătești și tată a șapte copii. Acesta s-a născut în comuna Cezieni, județul Olt, un loc încărcat de istorie și tradiție. Se spune că numele localității provine chiar de la „cei cinci Jieni” care haiduceau în zonă.

Sportiv de performanță

La 13 ani se înscrie în cadrul Clubului Sportiv Caracal și astfel intră în lumea dură a boxului. Un an mai târziu devine campion județean la juniori.

Apogeul carierei sale este cucerirea medaliei de bronz la Campionatul Mondial de Box pentru tineret de la Houston, SUA, în anul 1999. Ca răsplată, a fost invitat la Wash­ing­ton DC, să viziteze Casa Albă, unde a fost primit și felicitat de Bill Clinton, pe atunci președintele Statelor Unite. Un an și jumătate Constantin a boxat în Ungaria, unde a și primit invi­tația statului maghiar de a fi naturalizat, însă dorul țării natale l-a copleșit și s-a întors acasă.

Primul contact cu Biserica

Un moment crucial în viața lui a fost întâlnirea cu preotul care avea să îi devină în timp mentor și duhovnic. „Deși făceam sport de performanță și aveam aproape tot ce îmi puteam dori, simțeam totuși un gol în suflet, o neliniște interioară… Pe scurt, căutam ceva, însă nu știam ce anume. Așa am ajuns într-o zi la o mănăstire în căutarea unui răspuns. Nu știam prea multe despre Biserică, nu îmi era clar ce e cu Dumnezeu sau cum trebuie să mă rog”, mărturisește acesta. La acea mănăstire, sportivul de atunci a întâlnit un călugăr ferm, dar foarte comunicativ, care avea un magnetism impresionant și un dar care îi apropia pe oameni de Dumnezeu. „Eu, ca sportiv, nu vorbeam cu oameni slabi, însă părintele avea o credință de nezdruncinat. Sfinția sa m-a îndemnat să renunț la acest sport, considerându-l foarte violent, și mi-a explicat că scopul vieții este să Îl trăim pe Dumnezeu și să fim lumină pentru cei din jurul nostru”, spune acum preacucernicul preot.

Cu 12 ani de performanță în spate, boxerul Constantin nu a putut renunța brusc la ceea ce îl consacrase până atunci și a trecut prin doi – trei ani de frământări în care a cerut neîncetat ajutorul Sfinților lui Dumnezeu. „În anii 2000 activam încă la Clubul Sportiv Steaua București și nu știam în ce direcție să îmi îndrept viața, așa că m-am dus într-o zi la Catedrala Patriarhală, unde m-am rugat Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov să găsesc o cale”. Răspunsul la rugăciunile sale a venit imediat. În câteva zile, secția de box de la Clubul Steaua se desființează, așa că tânărul se întoarce acasă și se înscrie la Teologie în Craiova, la sfatul părintelui său duhovnic.

Boxerului nu i-a fost ușor să renunțe la celebritate, bani și spirit competitiv. Din omul care apărea în ziare și avea totul, ajunge să muncească în sat cu ziua. Sparge lemne, sudează, face orice că să se poată întreține pe timpul facultății. „Lumea nu te înțelege și te judecă. Așa am ajuns să fac depresie. Eram tulburat, anxios, aveam atacuri de panică, erau momente când mă vedeam din nou în ring şi încasam lovituri.

Părintele meu duhovnic m-a liniștit și mi-a spus că în inima mea mai este încă murdărie, din cauza acestui sport violent, dar Dumnezeu va face o minune și se va spăla”, a explicat preotul.

„Când m-am apropiat de icoană, s-a schimbat ceva în inima mea”

Dumnezeu l-a întărit și chiar de câteva ori i-a răspuns la rugăciuni cu semne și minuni. Într-o zi, Constantin ajunge la Mănăstirea Cozia, în perioada în care aceasta era în proces de restaurare, însă călugării i-au permis să se închine în pridvorul bisericii. Acolo a văzut pentru prima dată icoana cea mare a Sfintei Treimi. „Când m-am apropiat să o sărut, ceva s-a schimbat în mine. M-am atins din greşeală cu pieptul de ea și, pentru o clipă, am simțit o putere ca un curent în partea inimii. A fost ceva tainic, de nedescris, care mi-a adus ușurarea de care aveam atâta nevoie”, mărturiseşte părintele. A fost un moment în care Dumnezeu l-a “curăţat” sufleteşte prin harul Său, şi de atunci au încetat atacurile de panică, amintirile ca nişte flash-uri din ring şi toată tulburarea.

Familia

Preotul Constantin are șapte copii. A învăţat să spună că „fiecare copil se naște cu o bucată de pâine în mână. „Dacă pe primul îl înveleam în cârpe, munceam cu ziua și o duceam foarte greu, la al doilea eram deja student la Teologie în Craiova, la al treilea copil eram profesor suplinitor în câteva sate, la al patrulea am terminat facultatea și predam religia că profesor titular, la al cincilea copil am fost hirotonit preot, iar la al șaselea copil mi s-a dat a doua parohie și preoteasa mea a reușit să se angajeze”. Toate acestea arată că, atunci când faci voia lui Dumnezeu, și El are grijă de tine. Cu toate acestea, omul are nevoie de răbdare până se așază toate. Sunt, într-adevăr, multe încercări, și preotul Constantin și soția sa s-au luptat mult pentru acești copii. „Lumea te judecă, te ironizează, te jignește.

Oamenii din ziua de azi nu mai consideră copiii ca o binecuvântare cerească. Nu vă pot descrie ce bucurie și ce satisfacție am când ajung seara acasă și ne întâlnim cu toții, iar ei îmi sar în brațe și îmi povestesc cum a fost la școală și ce au făcut peste zi. La noi în casă e mereu o mare veselie”, mai spune părintele Constantin.

„Copiii mei se cresc unul pe altul”

Preotul Constantin trăiește cu familia sa în satul natal, iar copiii săi cresc într-un mediu natural și sănătos. „Copiii mei se cresc unul pe altul, mai adaugă părintele. E copleșitor să vezi cum cei mari au grijă de cei mici, cum se bucură unii de ceilalți, și mai ales cum au învățat să împartă totul între ei. Dacă primesc un măr, cu toţii îl împart în șapte bucăți”.

Părintele nu a uitat-o nici pe cea care l-a sprijinit și în bucurie, și în suferință. „Trebuie să o menționez și pe preoteasa mea, care pentru mine este «soție și mamă eroină» și care mereu mi-a fost alături. Recunosc că greul cel mai mare ea l-a purtat, pentru că s-a ocupat cel mai mult de copiii noștri. Ea l-a purtat pe fiecare în pântece, ea a pierdut nopți întregi când micuții erau bolnăviori, și pentru astea și multe altele îi voi rămâne veșnic recunoscător”.

Sursa: dragosteavasalvalumea.wordpress.com

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*