spot_img
8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesGorjeanul ucis în Afganistan a fost repatriat

    Gorjeanul ucis în Afganistan a fost repatriat

    Rovinăreanul Constantin-Laurenţiu Lixandru, ucis în Afganistan a fost repatriat aseară. Trupul său neînsufleţit a fost depus la capela Catedralei din centrul oraşului, urmând ca marţi să aibă loc funeraliile la care este anunţat să participe însuşi Mitropolitul Olteniei, dar şi ministrul Apărării, Gabriel Oprea.

    Autorităţile locale din Rovinari au făcut toate demersurile necesare pentru ca românul-erou, caporalul, Laurenţiu Constantin Lixandru să fie înmormântat creştineşte cu toate onorurile necesare. Astfel, Mitropolia Olteniei a semnat un act prin care i-a fost acordat un loc de veci, chiar în faţa bisericii din lemn, declarată monument istoric. Primarul oraşului Rovinari, Dorin Filip spune că mormântul eroului va avea şi un mausoleu, care va fi ridicat la scurt timp după înmormântare. Familia rovinăreanului, mort la datorie în Afganistan, este distrusă după ce au primit vestea că Laurenţiu s-a pierdut în urma exploziei unei grenade în timp ce se afla în misiune. Soţia a rămas fără cuvinte, iar rudele tânărului de 30 de ani, sunt în stare de şoc.

    „A plecat să-şi servească patria”

    Moartea caporalului Laurenţiu Lixandru a lovit ca un fulger pe toţi cunoscuţii, care îl ştiau drept un tânăr cu ambiţii şi la locul său. „Era mândru că pleacă să-şi servească patria. Era nerăbdător să ajungă acolo şi să-şi facă datoria. Nu a plecat pentru bani, pentru că nu aveau probleme financiare, ci a vrut să-şi servească patria”, a povestit cumnatul caporalului mort, Costel Daju. Rudele spun că cei doi se chinuiau de ceva vreme să aibă un copil, însă soţia caporalului a pierdut câteva sarcini: „Au încercat de multe ori să aibă un copil. Era bine, că acum ar fi avut şi ea o alinare, dar a pierdut câteva sarcini. Este dureros să afli că soţul, plecat să servească patria se întoarce mort acasă”, a spus Mariana Daju, cumnata lui Laurenţiu.

    Va fi înmormântat cu onoruri militare

    Duminică, trupul neînsufleţit al eroului de la Rovinari a fost depus spre seară la capela bisericii din Rovinari, urmând ca marţi să fie înmormântat cu onoruri militare. Edilul oraşului Rovinari, unde sicriul cu trupul militarului român a ajuns aseară, vrea ca o stradă din localitate să-i poarte numele: „Este eroul nostru şi vrem ca acest lucru să rămână în amintirea tuturor localnicilor, motiv pentru care o să propun Consiliului Local să dăm unei străzi, numele caporalului. Vom ridica şi un mausoleu la mormântul tânărului pentru a aminti tuturor ce trec prin cimitir că acolo se odihneşte eroul nostru”, a explicat primarul, Dorin Filip.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: