spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesO tânără de doar 24 de ani, printre kinetoterapeuții de elită ai...

    O tânără de doar 24 de ani, printre kinetoterapeuții de elită ai României! Află-i povestea!

    andreea 1Deși tot mai mulți tineri competenți părăsesc România și își găsesc un job în străinătate, o gorjeancă a ales să rămână în orașul său și să își dezvolte o carieră în kinetoterapie. Andreea Ungureanu, în vârstă de 24 de ani, este absolventă a Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu, iar după finalizarea cursurilor liceale, aceasta a studiat mai departe în domeniul medicinei. A petrecut câțiva ani la Timișoara, unde a urmat Universitatea „Victor Babeș”, iar apoi s-a întors acasă. De doi ani lucrează ca balneofiziokinetoterapeut la Centrul Medical pentru Sănătate Umană Gorj și este în anul al doilea la Master. Pentru că își dorește să fie un specialist din ce în ce mai bun și să practice această meserie pentru tot restul vieții sale, tânăra este într-o continuă perfecționare. În prezent, ea a fost admisă la un curs extrem de important, la care doar 10-12 persoane au acces o dată la doi ani. După finalizarea pregătirii, Andreea va cunoaște o terapie inovativă care va ajuta copiii să se recupereze mult mai repede dacă suferă de afecțiuni ale sistemului nervos central și aparatului locomotor. În județul Gorj mai există o singură persoană care practică această metodă – terapia Vojta.

    Cum și-a descoperit dragostea pentru această meserie

    Andreea Ungureanu și-a ales profesia după ce a avut ocazia să afle ce presupune aceasta. Destinul a făcut ca tânăra să cunoască un kinetoterapeut care i-a insuflat dragostea pentru frumoasa meserie în care oferi oamenilor cu dizabilități o a doua șansă la viață.

    Reporter: De unde a pornit această dragoste pentru kinetoterapie? Ce te-a determinat să mergi la facultate să urmezi acest domeniu?

    Andreea Ungureanu: Am cunoscut o fată care făcea Kinetoterapie și am avut ocazia să observ rezultatele și evoluția pe care o pot avea copiii cu dizabilități prin kinetoterapie. Mi-a plăcut foarte mult modul în care avea ocazia să ajute oamenii și mi-am dat seama cât de importantă este această profesie, așa că am decis să merg spre Universitatea de Medicină.

    Reporter: De ce nu ai ales să fii medic pe o altă specializare?

    Andreea Ungureanu: Meseria de medic este una care presupune foarte multe riscuri, poți să ai succes sau nu în acest domeniu. În schimb, în cazul Kinetoterapiei nu ai cum să faci rău nimănui. M-am temut că dacă aș fi medic aș putea să fac rău cuiva, desigur, în mod involuntar. În domeniul ales, un pacient poate evolua foarte mult ori terapia poate să nu dea rezultat, dar rău nu ai cum să îi faci niciodată.

    andreea 3

    O profesie care oferă o nouă șansă la viață celor bolnavi

    Deși încearcă să nu se implice emoțional, Andreea a întâlnit și cazuri care i-au rămas în suflet, mai ales că a participat la emoția primilor pași ai unui micuț cu probleme sau la fericirea nemărginită a unor părinți care își văd copilul cum reușește o recuperare care părea imposibilă.

    Reporter: Ce dificultăți întâmpini în această meserie?

    Andreea Ungureanu: În fiecare zi este mai greu, însă există și zile când totul este mai ușor, în funcție de patologiile pe care le întâlnim. Totuși, este o meserie frumoasă pentru că ai posibilitatea să ajuți oamenii și să le dai o speranță că pot să ducă o viață normală.

    Reporter: Care este cel mai greu caz care ți-a rămas în minte, din câte ai avut în cei doi ani de când practici această meserie?

    Andreea Ungureanu: M-a marcat cazul unei fetițe care are epilepsie. Deși nu iau cazurile personal, încerc să nu mă implic emoțional, acest caz m-a impresionat. Când a venit la mine nu reușea să își țină nici măcar capul bine, iar acum merge în piciorușe, suntem în ultimul stadiu.

    Reporter: Cum te simți când vezi că oamenii evoluează atât de mult sub ochii tăi și datorită ție?

    Andreea Ungureanu: Este un sentiment minunat, pornești cu un om de la zero și vezi cum, datorită ție, ajunge un om normal, să fie privit și tratat ca toți ceilalți și să aibă o șansă la o viață normală.

    Învață terapia Vojta

    Muncitoare și ambițioasă, Andreea a reușit să urmeze și un curs de perfecționare pentru terapia Vojta prin intermediul căreia va putea să ajute copiii cu dizabilități încă din primele zile de viață. Tânăra este a doua persoană din județul care învață această metodă inovativă.

    andreea 2

    Reporter: Deși urmezi și Masterul, în prezent, mergi și la diverse cursuri de perfecționare, iar unul dintre acestea este extrem de important și nu au acces la el foarte mulți români, implicit gorjeni. Spune-mi despre ce este vorba!

    Andreea Ungureanu: Da, este vorba despre Terapia Vojta, la noi în Târgu-Jiu o mai practică doar o persoană. Aceste cursuri se organizează o dată la 2 ani și sunt doar 10-12 locuri. În momentul de față sunt doar 125 de terapeuți Vojta în toată țara, un număr foarte mic.

    Reporter: Cât de greu a fost să ajungi la acest curs?

    Andreea Ungureanu: Am avut ceva noroc și, de asemenea, au fost necesare ambiția și răbdare. În cele din urmă, totul a fost bine, iar acum am ocazia să mă perfecționez în această terapie inovativă care mă va ajuta să ajut la rândul meu alți oameni, în special copii cu probleme.

    Ar pleca în străinătate, însă numai în schimb de experiență

    Deși job-ul de terapeut este plătit extrem de bine peste hotare, Andreea Ungureanu nu s-a gândit niciodată să plece din orașul care a conturat-o ca om. Aceasta susține că există și aici oportunități, însă numai pentru cei muncitori și ambițioși.

    Reporter: Te-ai gândit vreodată să pleci în străinătate?

    Andreea Ungureanu: Nu, mi-am propus să rămân în continuare la Târgu-Jiu, nu m-aș vedea mai departe de aici, adică în alte țări pentru meseria asta. Patriotismul mă face să rămân!

    Reporter: Dar te-ai gândit că acolo ai putea să câștigi foarte mult, comparativ cu acest oraș și cu această țară?

    Andreea Ungureanu: Financiar nu mă interesează, pentru mine este important să fac această meserie cu dragoste, cred că sunt oportunități și la Târgu-Jiu atâta timp cât ești responsabil, muncitor și vrei să fii tot mai bun în ceea ce faci. Aș vrea să ajung în străinătate să văd tehnici, să văd în ce constă munca altora, dar să fie doar ca un schimb de experiență, nimic mai mult.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: