Alexandra Dafina are vârsta de 30 de ani și este medic stomatolog în municipiul Târgu Jiu. De patru ani, tânăra merge ca voluntar în acțiuni umanitare în cele mai sărace țări din lume sau unde oamenii au avut de suferit din cauza unor conflicte armate.
Alexandra a absolvit Colegiul Național „Tudor Vladimirescu“ din Târgu Jiu și Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină „Carol Davilla“ din București. Prima dată a plecat mai mult de dragul aventurii și al acumulării de experiență. „Mi s-a părut interesant, pentru că sunt o fire mai liberă și îmi place să călătoresc foarte mult. Am zis că dacă tot pot să fac un lucru bun și să călătoresc în același timp sunt câștigată de două ori. Apoi, după ce am văzut cum trăiesc oamenii de acolo, m-am hotărât să fac acest lucru pe termen lung. Sunt o persoană care crede în Dumnezeu și mai cred că totul se întâmplă cu un scop. M-am rugat să îmi deschidă porți și eu o să merg pe acest drum. Așa s-a întâmplat în fiecare an“, a mărturisit medicul stomatolog.
A plecat în această aventură după un an de la terminarea facultății: „Am terminat facultatea în anul 2014 și nu știam ce o să fac în continuare. Nu aveam cabinet și nu aveam nici job. Aveam un prieten care fusese plecat în locuri mai puțin dezvoltate, unde oamenii trăiesc mai greu. El a fost zece ani la rând în țări din lumea a treia. La un moment dat își vânduse chiar mașina ca să-și cumpere un avion de mici dimensiuni cu care transporta medicamente în zonele mai greu accesibile. M-am gândit că atunci eram momentul să plec. Nu mai vorbisem de câțiva ani cu el, dar i-ar trimis un mesaj. L-am întrebat dacă mai are vreun proiect, pentru că vreau să merg și eu cu el. Țin minte că mi-a răspuns după două săptămâni. Mi-a spus că se stabilise în Germania, dar că avea niște prieteni în Elveția care-i ceruseră să meargă cu ei în Etiopia, însă nu putea să meargă și mi-a spus să merg eu în locul lui. I-a spus că sunt de acord, dar numai că nu aveam banii necesari, mai ales că trebuia să transport ustensilele și aparatura medicală. Elvețienii au spus că se ocupă ei de tot, chiar și de obținerea vizei. M-a dus tata la Craiova, de unde am zburat cu un low-cost până în Milano, unde trebuia să mă întâlnesc cu niște oameni pe care nu văzusem vreodată, decât pe Facebook. Așteptam să văd un grup de opt persoane. Până la urmă, a venit cineva la mine și m-a recunoscut de la fotografia de profil de la Facebook. Am stat o lună cu ei și a fost ceva extraordinar. A fost prima mea experiență cu tot ce înseamnă Africa“.
Etiopia, pacienții erau puși pe un scaun din lemn
Alexandra a fost plecată prima dată în Etiopia. A lucrat ca medic stomatolog timp de aproximativ trei săptămâni. La început, tânăra a activat într-un orfelinat. A fost nevoită să își desfășoare activitatea cu ustensile rudimentare, după care s-a mutat într-un dispensar din oraș. „Am fost într-o regiune săracă, pentru că nu beneficia de irigații. Exista energie electrică, doar că nu tot timpul. Cu apa la fel. Era când ploua, în rest nu era apă. Nu aveam la dispoziție aparatură sau mobilier specific. Aveam un scaun din lemn pe care stătea pacientul și eu stăteam fie pe un taburet din lemn sau în genunchi ori în alte poziții. În general, adulților le făceam extracții, pentru că nu aveam cu ce să lucrez. Veneau 20-30 la ușă și așteptau“, spune Alexandra
Educația se plătește în Etiopia, de la clasele primare și până la liceu, iar părinții și copii făceau eforturi foarte mari pentru a putea merge la școală. La hotelul unde stat veneau mereu copii să-i ceară sticlele din plastic. A aflat de la ei că le vindeau pentru a-și plăti taxa de la școală.
Alexandra a fost impresionată de faptul că oamenii erau uniți, iar cei care reușeau să se ridice în viață reveneau pentru a ajuta comunitatea de unde au plecat: „Mi s-a părut interesant că toți aveau ca principiul de viață că, dacă cineva din comunitate reușea în viață, persoana respectivă avea un fel de obligație morală să se întoarcă în satul său și să facă ceva pentru comunitate“.
A lucrat în Filipine la umbra palmierilor
Următoarea destinația a fost Filipine. A ajuns într-o insulă care i s-a părut drept raiul pe pământ, dar cu oameni săraci. „A fost extraordinar de frumos, dar oameni extraordinar de săraci. Nu era o insulă turistică. Am fost cu un grup din România, format din 22 de persoane, din care 11 erau medici și asistente, iar 11 erau voluntari în asistență socială. Am avut programe de sănătate și de educație. În prima parte a zilei ofeream servicii medicale, pentru că avea medici în domeniile ORL, pediatrie, farmacie, generalist și stomatologie“, ne spune Alexandra Dafina.
Își desfășura activitatea de medic stomatolog într-un cort sau sub un palmier. „Aveam cam ultimele locuri. În general palmierii erau ai mei. Lucram sub cerul liber la o temperatură de 37 grade Celsius, o masă, un scaun și un lighean“, ne relatează medicul stomatolog.
Numărul celor care veneau să se trateze era foarte mare, iar medicii nu puteau să se ocupe de toți, astfel că se făcea o selecție a pacienților: „Am fost în situația de a refuza oameni, pentru că erau prea mulți și nu făceam față. Nu mi-a plăcut să fac o triere a oamenilor, dar nu aveam ce să facem“.
Alexandra spune că localnicii erau deosebit de pașnici și nu a văzut pe cineva să se certe: „Nu am văzut pe cineva să se certe, cu toate locuiau în case din stuf și aveau doar câteva animale.“, ne mai spune Alexandra despre experiența trăită în Filipine.
Marcată de tragediile refugiaților
Următoarea experiență a avut loc în anul 2017, când a fost invitată să meargă într-o tabără de refugiați din localitatea Darmstadt, din Germania. Aici se aflau persoane care au fugit din calea războiului și a opresiunii. A avut o surpriză de proporții aici, pentru că un medic stomatolog român i-a pus la dispoziție un cabinet ultramodern. „Am oferit tratamente stomatologice în cabinetul unei românce stabilite în Germania. A fost plecată într-o vacanță și ne-a pus la dispoziție cabinetul. Arăta ca un launch de hotel. Am tratat pacienți din Siria, Afganistan și Irak“, povestește Alexandra.
Aceasta nu se limita doar în tratarea celor care aveau probleme dentare, ci mergea să-i viziteze și să le ofere sfaturi despre o viață sănătoasă. Alexandra a aflat povești de viață care au marcat-o: „Îmi aduc aminte că am ajuns la un bărbat orb care stătea împreună cu băiețelul lui. Ne-a povestit că pe drum au murit înecați unul dintre copii și soția, iar el a suferit un atac cerebral și și-a pierdut vederea“.
„Nu o să mă mai plâng vreodată de România“
Medicul stomatolog târgujian a trăit, în anul 2018, o altă experiență uimitoare. A plecat într-o tabără de refugiați din Irak, în zona Mosul, unde trăiau aproximativ 200.000 de oameni în 40.000 de corturi.
Asasinatele erau la ordinea zilei, dar Alexandra ne mărturisește că nu i-a fost teamă să meargă într-o zonă atât de periculoasă deoarece fratele ei fusese înainte, la scurt timp după terminarea războiul, și a ajutat la construcția unui spital și a taberei de refugiați. „Prima dată, când am ajuns acolo am văzut trei dealuri cu mormintele oamenilor care au locuit în zona respectivă. Am văzut ce înseamnă războiul și terorismul. Acolo am zis că nu o să mă mai plâng vreodată de România. A trebuit să ajung într-o zonă de acest fel ce înseamnă să ai pace“.
A lucrat într-un spital aflat în tabăra de refugiați, unde funcționa și un cabinet stomatologic. Unitatea medicală a fost ridicată de Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor (ADRA), în parteneriat cu Adventist Help, o asociație de tineret. „Veneau pacienți de care mă ocupam și din alte tabere de refugiați. Intervențiile erau diverse probleme dentare, de la simple carii, la detartraj, extirpări de nerv sau tratament de canal sau extracții“, își amintește Alexandra.
Aceasta a dorit să vadă cum trăiau oamenii în tabăra de refugiați și să le cunoască modul de viață și mergea cu un medic generalist din Polonia la familiile care trăiau în corturi, după ce își pierduseră tot ce aveau „M-a frapat faptul că oamenii ieșeau în fața cortului și te invitau înăuntru. La început, ne-a fost frică. După ce intram în cort, veneau să ne ofere ce aveau ei mai bun, deși erau refugiați. Nu ne cereau nimic. Erau extraordinar de ospitalieri. Voiau să ne prezinte familia și ne arătau fotografii cu cei care nu mai erau în viață“, ne relatează Alexandra.
Călătoria nesperată din Uganda
Anul trecu, Alexandra a petrecut șase săptămâni Uganda, în zona Kisoro, la granița cu Rwanda și Congo, în partea de sud-vest.
Cea mai mare problemă era lipsa apei. Locuitorii o foloseau doar pentru băut sau mâncare, nu și pentru igienă. „Am locuit cu oamenii de acolo și am stat la masă cu ei. Stăteam într-un orășel. Am locuit într-o căsuță, iar în curte locuia și familia care deținea aceste locuințe. Eram cumva privilegiați, pentru că aveam apă la dispoziție, care era adusă cu cisterna. Nu aveam apă la robinet, dar o căram cu bidoanele de la 30 de metri, și nu de la cinci kilometri de la cât o aduceau copiii din sat. Ei cărau cam 10-15 litri fiecare. În perioada în care este secetă, prețul crește de până la cinci ori“, ne povestește Alexandra. Localnicii trăiesc doar din vânzare produselor pe care le cultivă: matoke, un fel de banană, cartofi, ananas și alte produse.
Alexandra s-a împrietenit cu localnicii și a fost impresionată de modul lor de viață și de faptul că prietenii se țin de mână: „Ei sunt foarte interesați de relațiile pe care le au cu cei din jurul lor. Își fac prieteni și sunt foarte loiali. Acolo am văzut bărbați care se țineau de mână, iar noi zâmbeam, dar am aflat că nu există noțiunea de «gay». Ei așa își arată prietenia, te țin de mână sau te îmbrățișează. Îmi spuneau că la noi, în Europa, timpul înseamnă bani, pe când la ei timpul înseamnă prietenie și oameni. M-a marcat faptul că oamenii sunt optimiști, în ciuda problemelor cu care se confruntă“.
Speranța de viață în Uganda este scăzută din cauza condițiilor de viață și a pericolelor. „Discutam cu asistentul meu, care avea vârsta de 40 de ani și îmi spunea că este bătrân deoarece acolo speranța de viață este de 52 de ani. Dacă nu mor din cauza bolilor, pot să moară uciși, pentru că erau multe jafuri“. relatează Alexandra. Aceasta a fost surprinsă și de recunoștința oamenilor, care se puneau chiar în genunchi în fața ei după ce le extrăgea un dinte sau le plomba o măsea: „Au un respect deosebit și îl pun pe celălalt mai presus față de ei“.
Vrea să-și mobilizeze prietenii pentru a ajuta copiii din Africa
Alexandra vrea să se specializeze în chirurgie buco-maxilo-facială și își dorește ca în continuare să participe la acțiuni de voluntariat: „Îmi doresc să particip în continuare la acțiuni de voluntariat, pentru că m i se pare că este un mod al meu prin care pot să dau ceva înapoi din ce mi-a dat Dumnezeu. Îmi doresc, de asemenea, ca oamenii să știe că viața din aceste țări este reală. Eu le-am povestit prietenilor ei, m-au crezut pe cuvânt și vor să facă și ei ceva, să strângă niște bani ca să susțină câți va copii la școală“.
