spot_img
8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesRiscă să-şi piardă copilul

    Riscă să-şi piardă copilul

    Părinţii unui copil de numai doi ani sunt la un pas de a fi decăzuţi din drepturile părinteşti. Această măsură este posibil a fi luată de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, după ce băieţelul de numai doi ani, lăsat nesupravegheat a căzut într-un canal de resturi menajere. Acesta a fost transportat de urgenţă la spital, căzătura provocându-i leziuni grave la nivelul feţei.

    Evenimentul s-a petrecut, joi seara, în zona locuinţelor de la fosta unitate militară din Iezureni. Băieţelul de numai doi ani se juca cu alţi copii, în jurul unui canal de preluare a apelor menajere, când din neatenţie a căzut în gura de scurgere, adâncă de peste doi metri. Conform declaraţiilor vecinilor, norocul băieţelului a fost acela că strigătele lui de disperare au fost auzite de un localnic ce se afla în apropierea canalului. „Eram în faţa locuinţei, când am auzit strigătele de ajutor. Am sărit să-l ajut. Era cu apa până la gât, putea să se înece. Era lovit la faţă, plin de lovituri”, a declarat unul din cetăţenii din cartier. Una din localnicele din zonă a spus că „în momentul în care l-au scos din canal, am văzut că era inconştient, era lovit rău la faţă. Cred că părinţii ar trebui să fie mai atenţi”. În urma impactului, băieţelul a suferit multiple lovituri la nivelul feţei. Medicul specialist Liliana Puiu Voichiţa a declarat că în momentul în care a fost adus la spital, băieţelul de doi ani prezenta plăgi contuze faciale, extinse „a fost dus în secţie pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate”. La faţa locului au intervenit de urgenţă şi reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj(IPJ). Purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj Ionuţ Tică a precizat că „evenimentul s-a produs din culpa părinţilor, care nu au supravegheat copilul de doi ani”.

    Anchetă în derulare

    Ieri, o echipă de la Primăria Târgu-Jiu s-a deplasat în Cartierul Iezureni, pentru a analiza situaţia şi pentru a lua măsuri. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu Ramona Evulescu a declarat că situaţia a fost remediată. Acest canal a fost acoperit cu o dală de beton, care însă a fost furată. Echipa prezentă la faţa locului a remediat situaţia, acoperind gura de canal în vederea evitării producerii pe viitor de astfel de evenimente neplăcute”, a mai precizat reprezentanta Primăriei Târgu-Jiu. Odată cu sesizarea incidentului, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au preluat cazul, începând o anchetă. Directorul Constantin Preoteasa a precizat că „asistenţii instituţiei s-au aflat în Cartierul Iezureni, pentru a lua declaraţii şi în funcţie de rezultatul obţinut, azi, se va lua o decizie cu privire la posibila decădere din drepturi a părinţilor băieţelului de doi ani”.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: