spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesRobert Bugă, „sarea și piperul” din cursa electorală! Află planul său!

    Robert Bugă, „sarea și piperul” din cursa electorală! Află planul său!

    Robert BugaVicepreședintele Partidului România Unită, Robert Bugă, poate fi considerat „sarea și piperul” din cursa electorală pentru funcția de primar al municipiului Târgu-Jiu. Tânărul care a precizat că este singurul contracandidat real al actulului edil povestește, pe larg, care sunt planurile sale în campania electorală care va debuta în luna mai, dar și cum vede actuala situație a municipiului Târgu-Jiu. Robert Bugă a anunțat că și-a asumat candidatura la Primăria Târgu-Jiu din dorința de a reda oamenilor drepturile care li se cuvin și de a se concentra „mai puţin pe ziduri şi mai mult pe suflete”, în contextul în care târgujienii aleg în număr tot mai mare să părăsească orașul din lipsa de alternative. Tânărul candidat este de profesie ofițer recuperare debite în cadrul Autorității Naționale de Cercetare Științifică, iar de anul trecut a fost numit, de Comisia Europeană, persoană națională de contact pe probleme de cercetare. Bugă speră ca după alegerile locale din luna iunie a acestui an să aibă șansa să devină primar al orașului și să demonstreze că implicarea cetăţenilor în procesul luării deciziilor trebuie să devină o obişnuinţă.

    „M-a bulversat această stare generală de frică, de obedienţă, de ignoranţă”

    Reporter: Candidatura dumneavoastră la Primăria Târgu-Jiu este o dorință mai veche? V-ați gândit, atunci când ați aderat la această organizație politică, să ajungeți în cursa electorală pentru funcția de edil?

    Robert Bugă: N-aş putea spune asta, eu nu îmi propusesem să candidez niciunde în acest an. Am căutat şi purtat discuţii cu diverse persoane, care să se plieze pe profilul Partidului România Unită, pentru a-i sprijini în campania electorală. Unul din obiectivele mele a fost, încă de la început, câştigarea primăriei oraşului meu şi am căutat toate soluţiile posibile. Însă ne-am lovit mereu de aceeaşi problemă: FRICA! Majoritatea persoanelor pe care le-am abordat în acest sens mi-au spus că le place PRU, le place modul nostru de gândire, şi-ar dori să facă acest pas, dar le este frică. Pe mine m-a bulversat această stare generală de frică, de obedienţă, de ignoranţă. Şi acesta a fost motivul principal pentru care am decis să îmi asum această candidatură.

    Reporter: Cum vedeți orașul Târgu-Jiu în acest moment?

    Robert Bugă: Oraşul Târgu-Jiu, din punct de vedere estetic, este captivant. Din punct de vedere administrativ, este captiv. Modul celor care au condus acest oraş de a face administraţie publică seamănă cu un malaxor al creativităţii. Nimeni nu are voie să vină cu idei noi, nimeni nu are voie să critice vreun proiect propus de Municipalitate, toţi ar trebui să fie pe post de ghiocei, cu capul plecat. Oraşul meu este un oraş lipsit de orice urmă de speranţă, de optimism, de prospeţime. Este un oraş îmbătrânit, un oraş din care fug toţi tinerii. Şi este mare păcat, pentru că Târgu-Jiul are atât de multe lucruri frumoase, are super potenţial, fie că vorbim de potenţial economic, cultural, sau turistic.

    „Vreau ne concentrăm mai puţin pe ziduri şi mai mult pe suflete”

    Reporter: Cum vă imaginați municipiul nostru peste 10 ani?

    Robert Bugă: Cu aceeaşi conducere, cred că în 4 ani de zile, oraşul Târgu-Jiu va fi un azil. Poate pare prea dur ce spun, însă în 7 ani de zile, cât am fost departe de casă, am putut să constat, de la an la an, cât de mult involuează oraşul meu. Bruma de optimism pe care o mai am îmi dă voie să îmi imaginez şi cum ar putea să arate acest oraş în cazul în care ar fi condus de alţi oameni. Îmi imaginez cum îmi plimb copiii prin oraş şi văd oameni veseli, oameni degajaţi, detaşaţi, oameni optimişti. Probabil ar fi trebuit să răspund ce mega-proiecte văd în Târgu-Jiul anului 2026… nu o să fac asta, pentru că aş face greşeala să mă detaşez de oameni astfel. Pentru mine, unitatea de măsură a calităţii vieţii dintr-un oraş este starea de spirit. Asta este cea mai mare provocare pentru mine – să încerc să creez condiţiile optime pentru ca oamenii din oraşul meu să nu mai fie închistaţi, încruntaţi, timoraţi, etc. Sunt anumite statistici pe care nu le ia nimeni în calcul. Nimeni nu se uită cât de mult a crescut rata sinuciderilor în România, numeni nu ia în calcul numărul din ce în ce mai mare al oamenilor depresivi, nimeni nu vrea să vadă câţi oameni vorbesc singuri pe străzi. Eu vreau ne concentrăm mai puţin pe ziduri şi mai mult pe suflete.

    Propunere fără precedent! Referendum după doi ani de mandat

    Iar dacă o să câștige alegerile locale din acest an, Robert Bugă vine cu o inițiativă fără precedent. Vrea să organizeze referendum după doi ani și este dispus să renunțe la mandatul de primar în cazul în care cetățenii nu sunt mulțumiți de activitatea sa din administrația publică a municipiului Târgu-Jiu.

    Reporter: Pe ce se va axa campania electorală pe care o să o desfășurați începând cu luna mai?

    Robert Bugă: Pe trezirea la realitate. Am anunţat deja că va fi o campanie lipsită de orice fel de ipocrizie. Nici eu şi nici echipa mea nu vom promite lucruri nerealizabile, nu ne vom prezenta ca fiind urmaşii lui Mesia. Vom încerca să îi facem pe oameni să înţeleagă că toţi cei din administraţie sunt angajaţii lor. Şi îi vom ruga să ne solicite CV-urile, să ne invite la un interviu şi să decidă dacă ne angajează pentru următorii 4 ani de zile. Trebuie neaparat să schimbăm mentalitatea asta învechită. Primarii, consilierii locali, consilierii judeţeni, preşedintele Consiliului Judeţean, toţi sunt ANGAJAŢII NOŞTRI. N-ai performat? Nu ţi-ai respectat fişa postului? La revedere! Tocmai din acest motiv mi-am propus ca, în cazul în care voi câştiga mandatul de primar, să declanşez, la 2 ani de mandat, un referendum local cu o singură întrebare: „Sunteţi mulţumiţi de activitatea primarului în funcţie?”. Dacă cei care răspund „NU” vor fi majoritari, îmi voi prezenta singur demisia.

    „Sunt SINGURUL contracandidat al actulului primar”

    Reporter: S-a pus accentul pe faptul că sunteți cel mai tânăr candidat? Considerați că vă avantajează sau dezavantajează vârsta? Cum o să convingeți electoratul că un tânăr poate fi o soluție viabilă pentru administrația publică locală?

    Robert Bugă: Cred că accentul trebuia pus pe faptul că sunt SINGURUL contracandidat al actulului primar. Habar nu am dacă mă avantajează sau nu vârsta. Nu îmi doresc nici să mă avantajeze, nici să mă dezavantajeze. Mi-ar plăcea ca cetăţenii oraşului Târgu-Jiu să analizeze foarte obiectiv toată echipa Partidului România Unită. Eu nu mă voi prezenta în faţa electoratului ca fiind cel mai cel dintre cei mai cei. Le voi spune oamenilor că suntem o întreagă echipă, formată din oameni integri, oameni curajoşi, bine intenţionaţi şi optimişti. Am detestat mereu ideea de cult al personalităţii. Nimeni nu este perfect, nimeni nu le ştie pe toate. Echipa este cea mai importantă. Unitatea, solidaritatea, participativitatea – acestea sunt principiile pe care ar trebui să reclădim oraşul Târgu-Jiu, judeţul Gorj şi toată România.

    Își dorește să fie schimbarea pe care o vrea în lume

    Reporter: Vă bazați pe zicala: „Tinerii votează tineri”?

    Robert Bugă: Mă bazez pe zicala „Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!”. Nu mi-am identificat un public ţintă, dacă asta vroiaţi să mă întrebaţi. Noi ne vom adresa tuturor, vom discuta cu toţi cetăţenii oraşului şi vom propune soluţii pentru problemele fiecărei categorii sociale. Chiar nu aş vrea să vorbesc despre cuvântul „vot”. Poate pare o nebunie ce spun, însă de când am făcut pasul în politică, am participat la fel de fel de discuţii despre posibili candidaţi ai altor partide. Şi mereu auzeam chestii de genul: „Are două dosare penale, dar ne aduce multe voturi.”. Pe mine mă dezgustă gândirea aceasta pentru că realizez că, în accepţiunea politicienilor puşcăriabili din Gorj şi nu numai, oamenii sunt văzuţi ca simple ştampile de vot. Nu contează integritatea candidatului, nu contează soluţiile cu care vine în faţa oamenilor, contează doar că are deja o masă manevrabilă şi aduce procente partidului. Este mizerabil acest mod de a face politică.

    „Implicarea cetăţenilor în procesul luării deciziilor trebuie să devină o obişnuinţă”

    Reporter: Care credeți că este primul pas pentru schimbarea clasei politice în Gorj? A fost făcut acest demers? Considerați că oamenii sunt conștienți de nevoia unei schimbări radicale?

    Robert Bugă: Primul pas pentru schimbarea nu numai a clasei politice, ci şi a României per ansamblu, este implicarea. Chiar dacă au trecut 26 de ani de la moartea lui Nicolae Ceauşescu, mie mi se pare că o bună parte a societăţii româneşti încă aşteaptă un Atotputernic care să le dirijeze pe toate, în timp ce noi ne uităm la seriale. Sunt ferm convins că România, pentru a fi o ţară modernă şi prosperă, are nevoie de oameni cu spirit civic pronunţat. Eu chiar cred în conceptul de „DEMOCRAŢIE PARTICIPATIVĂ”. Implicarea cetăţenilor în procesul luării deciziilor trebuie să devină o obişnuinţă, este singurul mod prin care putem pune umărul la reconstrucţia acestui oraş, acestui judeţ şi al acestei ţări.

    „Le-a cam dat calculele peste cap candidatura mea”

    Reporter: Spuneați că partidele politice au făcut „un blat mizerabil”. În aceste condiții, vă aflați împotriva unor politicieni cu ștate vechi. Cum credeți că o să le faceți față?

    Robert Bugă: Eu cred că vor evita dumnealor să intre în polemici cu mine. Este foarte greu pentru toţi ceilalţi să gestioneze această situaţie. Dacă până acum se contrau ei între ei, fiind colegi de generaţie, de serviciu, foşti colegi partid, sau chiar colegi de combinaţii, acum le-a cam dat calculele peste cap candidatura mea. Suntem din filme diferite, n-avem mai nimic în comun. Sigur, o parte din ei au ieşit deja la atac, dar sub acoperire. Ba cu postacii de partid, ba cu slujitorii eterni, chiar şi cu instituţii ale statului pe care le controlează prin politrucii impuşi de ei. Dar nu e nicio problemă, atâta timp cât atacurile sunt direcţionate către mine. Însă dacă vor face greşeala să le redirecţioneze către familia mea, va fi vai ş-amar de domniile lor.

    Vicepreședintele PRU la nivel central își dorește să aibă o campanie electorală decentă și discretă, iar contactul cu electoratul se va desfășura atât față în față, în mediul online și mass-media.

    Reporter: Ce strategie doriți să adoptați în această campanie electorală?

    Robert Bugă: Vom avea o campanie decentă, chiar discretă. La ce atmosferă cenuşie este în Târgu Jiu, numai de campanii ţipătoare nu au nevoie oamenii. Noi vom aborda cetăţenii în stradă, în mediul online şi, cât ni se va permite, în mass-media. Nici nu avem resursele financiare ca să umplem tot oraşul cu bannere şi afişe cum fac celelalte partide. Sigur, aici ar trebui să intervină şi întrebarea „de unde au ăştia atâţia bani?”, dar rămâne la latitudinea cetăţenilor. Campania Partidului România Unită va fi un exemplu de decenţă, de seriozitate, de corectitudine şi de creativitate.

    Reporter: Care este motivul pentru care târgujienii ar trebui să voteze Robert Bugă?

    Robert Bugă: Târgujienii să vină lângă Partidul România Unită, să participe la conceperea planurilor şi strategiilor, să îşi pună amprenta pe programele pe care noi le vom propune. Târgujienii vor avea în faţa dumnealor echipa PRU, formată din candidatul la primărie şi candidaţii la consiliul local şi judeţean, o echipă formată din oameni principiali, demni, optimişti şi deschişi către nou. Vreau să nu punem accentul pe numele candidaţilor PRU, vreau să ne concentrăm pe ideea de unitate, de libertate, de implicare, de civism. Solidari, nu solitari!

    Te-ar mai putea interesa

    8 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: