spot_img
16.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesTumoră gigant extrasă de la o gorjeancă

    Tumoră gigant extrasă de la o gorjeancă

    Premieră medicală cu greutate la Secţia Chirurgie din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe Târgu-Jiu. O echipă de chirurgi a extirpat de la o pacientă o tumoră cu o greutate de peste şase kilograme. Intervenţia chirurgicală a durat trei ore, şi s-a încheiat cu succes.

    O femeie în vârstă de 62 de ani, din Târgu-Jiu a fost supusă unei intervenţii chirurgicale cu risc maxim, pentru a-i fi extirpată o tumoră ce cântăreşte peste şase kilograme. Pacienta avea tumora de aproape 20 de ani, la piciorul drept, iar în ultimul timp, aceasta s-a dezvoltat din ce în ce mai mult. I-a fost teamă să ajungă pe mâna medicilor, când tumora era de o dimensiune mai mică, însă, acum s-a hotărât să-i fie extirpată: „Este vecină şi prietenă cu mine. Aveam o tumoră la piciorul drept de aproape 20 de ani. În ultimii şapte ani tumora a crescut şi o împiedica să meargă cum trebuie. Era nehotărâtă şi se temea să vină la medic, dar când a văzut că nu se mai poate deplasa cum trebuie s-a hotărât să vină să se interneze. Medicii de aici au operat-o şi acum e bine”, a spus o apropiată a pacientei.

    Tumora cântăreşte peste şase kilograme

    Echipa de medici chirurgi a Unităţii de Primiri Urgenţe Târgu-Jiu a intervenit chirurgical, chiar dacă au existat anumite riscuri, din cauza mărimii tumorii. Operaţia a durat trei ore şi s-a terminat cu succes. „Nu este prima tumoră pe care o extirpăm, însă, este prima dată când avem în faţă o tumoră de peste şase kilograme de coapsă la o pacientă de 62 de ani. Operaţia a fost dificilă fiind vorba de o tumoră cu evoluţie de 20 de ani şi cu o formaţiune tumorală cu relaţie intimă cu pachetul vascular nervos al coapsei, dar până la urmă a ieşit bine”, a declarat medicul chirurg, Claudiu Soare. Cel de-al doilea medic chirurg care a făcut parte din echipă, Florin Mergea a declarat că operaţia a fost cu risc, însă, până la urmă s-a finalizat cu succes: „Prin mărimea, prin gigantismul ei este mai rar întâlnită. Riscurile sunt majore prin relaţia cu pachetul nervos al coapsei, iar orice afectare a arterei sau venei femurale pune în pericol sănătatea pacientei, însă intervenţia chirurgicală s-a terminat bine”, a declarat medicul chirurg, Florin Mergea. Pacienta a fost transferată la Secţia Reanimare, în timp ce medicii chirurgi vor formoliza tumora gigant şi o vor trimite la institut pentru analize amănunţite.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: