Acasa / Headlines / Interviu cu tânărul din Târgu Jiu care a reușit să obțină cea mai mare medie din țară de la sesiunea din toamnă a Bacalaureatului

Interviu cu tânărul din Târgu Jiu care a reușit să obțină cea mai mare medie din țară de la sesiunea din toamnă a Bacalaureatului

Cristian Ioan Bololoi, absolvent al Liceului de Arte din Târgu Jiu, a obținut cea mai mare medie din țară la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat. Tânărul a susținut în această sesiune doar proba la istorie, la care a reușit să obțină nota maximă. Cristian vrea să devină architect și să părăsească România pentru a trăi în altă țară.

Reporter: De ce ai renunțat în vară la susținerea probei la istorie?

Cristian Ioan Bololoi: Dorind să studiez arhitectura, am început să mă pregătesc pentru examenul de admitere încă din luna octombrie a anului 2018, deplasându-mă săptămânal în capitală, de unde mă întorceam și cu teme suplimentare. Necesitând, de asemenea, să mă pregătesc, simultan, și pentru examenul de Bacalaureat, am decis să alternez aceste două priorități, decisive pentru viitorul meu. Nu am putut menține echilibrul, așa cum majoritatea tinerilor reușesc. Astfel, în decembrie am realizat că aveam cunoștințe precare despre materia necesară pentru a reuși la examenul de maturitate. Am ales să mă concentrez doar pe examenul de Bacalaureat pentru a-mi spori șansele reușitei la acest examen. De la sfârșitul lunii decembrie și până la susținerea examenului, studiul a fost singura mea activitate. Am parcurs materia, însă, nu am putut-o stăpâni destul de bine pentru pentru a mă prezenta la examen cu certitudinea obținerii unei note satisfăcătoare. La Limba și literature română și la Geografie am terminat de învățat cu o lună înainte de examen. Astfel, am avut timp să recapitulez de mai multe ori materia de bac a celor două discipline. La Istorie, am terminat de parcurs materia mult prea târziu și nu am avut timpul necesar pentru ca informația să mi se poată înrădăcina în memorie. Cu toate acestea, erau câteva capitole care îmi alimentau speranța că povestea bacului se va sfârși cu bine, chiar dacă frica eșecului mă domina. Cu o săptămână înainte de examen, am decis că, dacă nu voi ști cu adevărat bine subiectele, mai ales, pe al treilea, adică eseul, voi pica bacul în mod deliberat pentru a avea șansa să-l pot da din nou în cea de-a doua sesiune. (Aici, aș vrea să critic legea care îi pedepsește pe absolvenții de liceu care nu au reușit să învețe decât jumătate din materie, privându-i de orice posibilitate de a intra la o facultate exigentă, și care îi răsplătește pe cei care nu au învățat nimic, oferindu-le șansa de a obține o notă avantajoasă în altă sesiune sau în alt an.)  M-am rugat să primesc un semn care să mă ghideze către decizia corectă, iar semnul mi-a fost dat. În ziua examenului de istorie, după ce am văzut subiectele, am știut că rugăciunea mi-a fost ascultată, la eseu, a picat exact ceea ce știam cel mai puțin, iar unul dintre celelalte două subiecte conținea o întrebare ce costa puncte valoroase și pe care nici profesorii, nici materialele didactice, nu pun accent, răspunsul așteptat nefiind o informație esențială pentru înțelegerea istoriei. Imediat după aceea, neintenționat, mi-am aruncat privirea pe un perete din acea sală de clasă, care îmi era complet străin, iar privirea a căzut, din întâmplare, pe o icoană. Atunci, mi-am dat seama că acesta era semnul (și așa s-a dovedit a fi), iar faptul că subiectele pe care nu eram stăpân valorau mai mult de o treime din punctaj nu a fost o nenorocire, ci o binecuvântare. Am scris doar o propoziție, pentru a nu da foaia goală. Urmarea acestei acțiuni a fost o remarcabilă notă de 1,2, pe care am și contestat-o, doar de amuzament. Astfel, mi-am permis „luxul” de a avea două luni în care am studiat, zilnic, de la răsărit până la apus, istoria , fapt care mi-a transformat regretul în mulțumirea de a fi terminat o treabă cu asiduitate.

Rep.: Cum au fost subiectele la istorie, în toamnă? Te așteptai la nota maximă?

Cristian Ioan Bololoi: Subiectele examenului de istorie care au picat în sesiunea din toamnă au fost destul de accesibile, prezentând un nivel mediu de dificultate. Au fost și întrebări din capitolul din cauza căruia am decis să pic examenul în prima sesiune. Diferența a fost reprezentată, mai ales, de lipsa întrebării ce era legată de ultimul deceniu al secolului al XX-lea care a fost ambiguă pentru majoritatea absolvenților care au susținut examenul în prima sesiune. Aș putea spune că m-am simțit precum un pește în apă deoarece nu a trebuit să consum timp pentru a-mi aminti informația. De data aceasta, stresul a fost generat de tema de a nu avea timp să termin, eu scriu literalmente lent.

Desigur că nu mă așteptam la nota maximă, dar este nota la care ar visa oricine. Eu am fost un elev mediu, neînzestrat cu o memorie de elefant ori cu vreo inteligență excepțională. Profesorii sunt subiectivi. Cunosc unele cazuri în care absolvenții au mai primit sau au mai pierdut chiar și 1,5 puncte după contestație, fapt care dovedește subiectivitatea profesorilor. În concluzie, am fost norocos. Mă așteptam la o notă aflată în proximitatea notelor 8,5 sau 9, dar luam în considerare și posibilitatea de a lua o notă sub 8, care, în condițiile în care am muncit toată vara aproximativ 9-10 ore pe zi, ar fi fost o catastrofă, dar care, în prima sesiune, ar fi fost un miracol. Cu toate că am luat nota maximă la istorie și cu toate că media celor trei note se apropie de acea notă, rezultatele obținute nu îmi dau aripi. Mă simt prost față de absolvenții care au obținut note egale sau mai mari decât ale mele în prima sesiune, pentru că lor nu li s-a acordat atenția care mi se acordă mie. Dar voi profita de aceste note pentru a mă face auzit când voi spune că ele nu reprezintă garanția unei cariere de succes și nici inteligența unei persoane, ci doar munca dintr-o perioadă determinată. Inteligența nu se dovedește la un examen precum acesta, ci în examenul zilnic. Iar dacă nu am trăi într-o lume de infatuați și dacă stima de sine nu s-ar măsura folosind numere, ci evidențiind calități umane, probabil, oamenii nu ar mai fi preocupați de propriul orgoliu, ridicându-se pe ei înșiși în slăvi, și, probabil, s-ar preocupa de calitățile lor. Însă, în pofida celor menționate, este incontestabil faptul că notele bac-ului deschid multe uși, mai ales, pentru un proaspăt absolvent de liceu.

Rep.: Ce vei face în continuare? Unde dorești să studiezi?

Cristian Ioan Bololoi: Fiecare are un plan de viitor, iar al meu este să studiez arhitectura, cu scopul de a deveni un arhitect, și, preferabil, unul de calitate. Asta presupune multă muncă și, din acest motiv, aș prefera să vorbesc despre asta abia după ce o nouă etapă a muncii mele va fi încheiată, pentru a nu devia către zona demagogiei, respectând, astfel, tiparul specific național. Poate, voi fi un student bun sau, poate, unul slab, asta putem ști abia la final. Pentru moment, intenționez să-mi concentrez energia asupra admiterii mele la o universitate care să-mi ofere pregătirea necesară pentru a deveni arhitect. Probabil, aceasta va fi Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.

Rep.: De unde a venit pasiunea pentru arhitectură?

Cristian Ioan Bololoi: Pasiunea mea pentru arhitectură descinde din pasiunea pentru artă, dar, în special, din pasiunea  pentru desen. Aș putea avea atributul unui posibil viitor artist, plăcerea de a crea. Desenam de când eram mic. Cel mai mult am desenat corpuri rigide. Așa am învățat perspectiva, dar plăcerea adevărată de a desena o simțeam atunci când desenam micile schițe mâzgălite în viteză, în care concepeam diferite clădiri sau obiecte de mobilier după libertatea imaginației mele, schițe pe care nu mi le cerea nimeni, deci, nu le făceam din obligația temelor.

Rep.: Te-ai pregătit mult pentru a intra la Arhitectură?

Cristian Ioan Bololoi: Chiar dacă deplasările mele săptămânale între București și Târgu Jiu au avut loc în clasa a XII-a, responsabilitatea drumului profesional a început încă la sfârșitul clasei a VIII-a, când am înțeles că trebuie să muncesc pentru a intra la liceu. Clasa a IX-a a fost destul de lejeră deoarece desenam doar o zi pe săptămână, în ziua în care aveam atelier de specialitate la liceu, unde desenam 8-9 ore. Din clasa a X-a, eforturile depuse au crescut, precum și pretențiile. Am început să am multe nopți albe. Corpul meu tânăr și neostenit credeam că putea rezista, însă am cunoscut ipostaza de a tremura din cauza oboselii, slăbisem, ochii erau vineți, iar coloana nu mai era dreaptă. Ironia este că nu am excelat la desen și nici la facultate nu am intrat încă. După consumarea parțială a sănătății, rezultatele academice reprezintă singura satisfacție și ,din acest motiv, am ales să-mi sacrific timpul pentru a obține, mai întâi, rezultate mulțumitoare la Bacalaureat.

Rep.: Ce clădire visezi să construiești sau la ce proiect îți dorești să lucrezi?

Cristian Ioan Bololoi: Orice arhitect își dorește să coordoneze proiecte de mare amploare, care să aibă un loc deosebit (și nu doar spațial) în aria urbană căreia îi sunt destinate. Visul meu este să proiectez un zgârie-nori (sau mai mulți) , care să concureze cu zgârie-norii celebri ai epocii noastre contemporane și pe care să-l proiectez fără să-mi fie limitată creativitatea de către constrângerile materiale ale clientului. Nu pot să explic de ce, dar am avut mereu tendința de a concepe structuri definite de verticalitate, de care am fost mult mai mulțumit decât de celelalte idei pe care le-am avut.

Rep.: Ce pasiuni ai?

Cristian Ioan Bololoi: Când eram mic, desenul era o pasiune. Acum, după ce acesta a avansat în ierarhia priorităților mele, nu mai este genul de pasiune despre care să vorbesc entuziasmat, este ceea ce îmi definește munca, ceea ce fac eu și sunt conștient că, deși am avansat, nu mă descurc excelent la desen și mai am multe de învățat, chiar dacă mi-am riscat sănătatea pentru asta. Acum am alte pasiuni, dar care nu au pentru ce să fie apreciate. Cea mai mare pasiune este somnul, iar fiecare zi în care dorm măcar 7,5 ore este o zi împlinită. O altă pasiune sunt vocalizele, pe care nici nu cred că le fac în mod corect, dar faptul că pot țipa mă face să evadez de monotonia în care am intrat. Asta a generat conflicte cu membrii familiei. Când am timp, îmi place să citesc, indiferent ce este, principalul scop al acestei activități este, îndeosebi, dorința de a citi repede. Este fascinant cum unele creiere luminate pot să înțeleagă și să rețină ceea ce este într-o pagină în câteva secunde. Nu cred că voi ajunge vreodată la nivelul acela, însă speranța moare ultima.

Rep.: Cum a fost perioada liceului?

Cristian Ioan Bololoi: Perioada liceului a fost extenuantă, marcată de muncă și de nopți albe. Nu regret deloc faptul că nu m-am distrat și că nu am avut o viață haotică, așa cum mulți adolescenți o au, adolescenți care își consumă sănătatea ca și mine, dar pentru nimic. Nu știu dacă voi avea o carieră reușită, dar, dacă nu voi realiza nimic, voi avea conștiința împăcată că am făcut tot ceea ce am putut. Cu toate acestea, mă întreb cum m-aș fi simțit dacă dormeam mai mult, daca nu aveam la 19 ani sentimentul acela în piept că nu mai rezistă corpul, pe care bătrânii îl au. Liceul a fost o experiență unică, în care am făcut parte dintr-un colectiv. Am fost acolo și la bine și la rău, ca o familie, asta și pentru că românii nu știu să-și separe viața profesională de cea personală. Cu toate că a fost frumos să fiu licean, din cauza sănătății consumate, nu-mi voi aduce aminte cu plăcere de această perioadă.

Rep.: Cum arată orașul nostru din punct de vedere arhitectural? Ce ai schimba?

Cristian Ioan Bololoi: Din punct de vedere arhitectural, orașul nostru a cunoscut o ascensiune în ultimii ani. Însă, în afară de zonele în care noile modificări au schimbat ambianța, orașul nu este impresionant. Are loc același proces ca în majoritatea orașelor, fuziunea arhitecturii secolului trecut cu cea inovatoare a zilelor noastre, ceea ce îi scade potențialul orașului de a avea o unitate ambientală. Consider că cel mai mare defect al orașului sunt blocurile de apartamente ridicate în timpul urbanizării accelerate din perioada comunistă, fără principii estetice, doar cu principii mercantile, ceea ce îi conferă orașului un aspect pur industrial. Dacă aș schimba ceva, ar fi fațadele acestor blocuri.

Rep.: Unde îți dorești să trăiești, după terminarea studiilor?

Cristian Ioan Bololoi: Precum majoritatea tinerilor, planul meu este să părăsesc țara. Nu am o opțiune fermă pentru țara sau orașul în care vreau să trăiesc. Printre variante se află și Statele Unite, Canada, Regatul Unit, Germania, Australia și Peninsula Arabia, deși, nu în multe țări din cea din urmă variantă aș avea libertate religioasă.

M-am plictisit de română și de România, poate, este din cauza vârstei juvenile. Aș vrea să ajung la nivelul unui nativ într-o altă limbă. Să trăiesc acolo ar însemna o nouă experiență care m-ar ajuta să evadez din monotonia despre care am vorbit anterior. De asemenea, țin să menționez că politicienii nu reprezintă motivul pentru care am aceste decizii. Dacă politicienii ar fi singura problemă, țara aceasta ar fi cea mai bună și, poate, cea mai apreciată. Și populația ar trebui să depună efort în vederea schimbării.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*