spot_img
12.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăInterviuriPreședintele PRU Aninoasa candidează pentru funcția de primar

    Președintele PRU Aninoasa candidează pentru funcția de primar

    Dumitru Jugravu, președintele Partidului România Unită, filiala Aninoasa, a decis să candideze pentru funcția de primar al comunei. Acesta îl critică dur pe actualul edil, susținând că Ilie Petroi a făcut de râs politica și funcția, fiind inacceptabil să fie suspect într-un dosar de corupție și abuz în serviciu. Jugravu consideră că este timpul unei schimbări, iar la conducerea comunei să ajungă oameni onești care să vadă interesele cetățenilor, nu interesele personale.

    „Vreau să ne conducă oameni care nu au reputația pătată”

    Dorința de a aduce o schimbare în comună l-a determinat pe Dumitru Jugravu să pună bazele organizației Partidului România Unită la Aninoasa.

    D.J.: Nu am făcut politică până în anul 1989 și nici după acest an. Acum am hotărât să intru în politică datorită faptului că am văzut atâtea probleme pe care le are comuna unde m-am născut, încât am zis că trebuie să fac ceva, să aduc o schimbare. Au ajuns primari care au venit la conducere deși nu sunt pregătiți, iar acest lucru s-a văzut.

    inginer 2

    Rep.: Care este motivul pentru care ați ales să faceți parte din PRU și nu din alt partid?

    D.J.: În primul rând am fost încântat să aflu că în acest partid nu au ce căuta persoanele cu probleme penale. Asta mi-a dat o speranță extraordinară că există șanse să ne conducă oameni onești, care nu au reputația pătată și ne pot reprezenta cu mândrie. În al doilea rând, faptul că nu sunt oameni care au făcut politică, ci oameni care vor să lupte pentru un viitor mai bun.

    „Onestitatea mă recomandă”

    Iar pentru ca schimbarea să aibă loc, Dumitru Jugravu, președintele PRU Aninoasa vrea să candideze pentru funcția de primar.

    Rep.: Intenționați să candidați pentru o funcție anume în anul 2016?

    D.J.: Cu orice preț vreau să ajung primar. Nu mă interesează altă funcție pentru că doar așa pot să le ofer oamenilor ceea ce meritau de mult. Toți merităm să trăim într-o comună mai bună, să avem posibilități de dezvoltare. Foarte important este că eu înțeleg nevoile oamenilor pentru că pornesc dintre ei. Cei care sunt acum la conducere bat pasul pe loc.

    Rep.: Ce vă recomandă pentru această funcție?

    D.J.: Onestitatea, asta în primul rând. Mă recomandă, de asemenea, și experiența. Am lucrat în domeniul minier ani la rând și am coordonat unități, sectoare de activitate. Mai mult, am lucrat mereu cu oamenii, știu să le ascult nevoile și să facem împreună ca totul să fie bine.

    „Actualul primar a vegheat pentru interesul propriu”

    Jugravu consideră că oamenii din Aninoasa nu-și vor acorda votul, anul viitor, actualului primar și asta pentru că edilul a fost încătușat pentru fapte de corupție.
    Rep.: Pentru că vorbim de onestitate, credeți că problemele penale pe care le are actualul primar din Aninoasa, Ilie Petroi, îl descalifică în cursa pentru obținerea funcției de primar?

    D.J.: Cu siguranță. Nu poți să câștigi încrederea oamenilor și să le faci promisiunea că o să le aperi interesele într-o astfel de situație. Este clar că dumnealui a vegheat pentru interesul propriu, nu al cetățeanului. A făcut de râs politica și funcția pe care o deține, oamenii nu îl mai vor.

    Rep.: Ce credeți că ar trebui schimbat în Aninoasa?

    D.J.: Sunt foarte multe de schimbat, iar eu am multe obiective. Sunt lucruri utile cetățenilor, probleme care le-au dat bătăi de cap ani la rând și care nu au fost rezolvate de conducătorii care s-au perindat prin administrație. Aici aș putea să punctez doar câteva și anume: amenajarea drumurilor în toate satele comunei; amenajarea drumurilor de servitute agricolă ce se pot realiza cu fonduri europene, punerea în posesie a terenurilor agricole și forestiere, iar la acest capitol stăm foarte rău; eliberarea titlurilor de proprietate; reluarea alimentării cu apă, tratarea apei pentru că la ora actuală, la Costești și Daia, calitatea apei lasă mult de dorit, mai exact nu este potabilă. Două lucruri importante sunt și realizarea iluminatului public în anumite sate, dar și înființarea unui dispensar în satele Costești-Groșerea. Oamenii de aici merg în jur de 15 kilometri să ajungă la medicul de familie.

    Rep.: De ce credeți că nu au fost realizate aceste lucruri până acum?

    D.J.: Lucrurile sunt foarte simple, iar oamenii din comună știu acest lucru. Cei care au fost la conducere au avut alte interese, nu cetățeanul așa cum s-a promis în campaniile electorale. Tocmai de aceea vreau ca acest lucru să se schimbe de anul viitor. Oamenii s-au săturat să fie păcăliți și vor implicare din partea celor care se află în administrație.

    Rep.: Cum stați în ceea ce privește organizația PRU de la Aninoasa?

    D.J.: Avem o organizație puternică, încercăm să ne promovăm cât mai bine pentru ca oamenii să știe că suntem adepții unei schimbări radicale, că vrem dreptate și persoane onorabile care să ne conducă.

    Se consideră omul potrivit la locul potrivit

    Rep.: Cum credeți că o să reușiți să convingeți oamenii că sunteți alegerea potrivită pentru Primăria Aninoasa?

    D.J.: Eu sunt un om al locului, cunosc toate problemele cetățenilor și, având încrederea lor, pot să aduc o schimbare benefică. Consider că sunt omul potrivit la locul potrivit.

    Dumitru Jugravu este originar din satul Daia, comuna Aninoasa. Acesta a absolvit Facultatea de Energetică din cadrul Institutului de Mine Petroșani în anul 1984, iar în prezent își desfășoară activitatea ca inginer în domeniul minier.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: