spot_img
12.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăMondenMărturise şoc: Actorul are o amantă!

    Mărturise şoc: Actorul are o amantă!

    Gorjeanul Cuzin Toma este unul dintre cei mai buni actori la ora actuală, din generaţia tânără. Rolul din Las Fierbinţi, comedia spumoasă difuzată la ProTv, i-a adus acestuia foarte mulţi fani, dar şi admiratoare care mai de care mai puse pe „agăţat”. Să fie oare acesta motivul pentru care Firicel a „călcat în străchini”? Nicidecum, ar spune cei apropiaţi. Îi credem pe cuvânt pentru că „episodul cu amanta” îl vom regăsi doar pe sticlă, în această săptămână. Tot în această săptămână primarul Vasile (Gheorghe Ifrim) din „Las Fierbinţi” este pus pe afaceri. Pentru că primeşte o informaţie cum ca s-ar construi o autostradă Bucureşti-Iaşi, care ar trebui să treacă şi prin localitatea pe care o gospodăreşte, Vasile e decis să facă afaceri din care să scoată bani. Aşa se face ca află că Moş Peleuş (Horaţiu Mălăele) deţine un teren pe unde ar trebui teoretic să treacă autostrada şi se decide să-l cumpere de la el, pentru ca apoi să-l revândă, la un preţ mai mare, constructorilor autostradei. Şi pentru ca planul său să iasă exact aşa cum îşi doreşte, îl trimite pe poliţistul Robi (Leonid Doni) să-l convingă pe Moş Peleuş să vândă. Celentano (Adrian Văncică) are si el o noua misiune. După ce Firicel (Cuzin Toma) îi mărturiseşte că are o amantă, Celentano e decis să-şi schimbe look-ul pentru a cuceri doamne şi domnişoare pentru amicul său. Numai că în momentul în care o abordează chiar şi pe Geanina (Anca Dumitra), Bobiţă (Mihai Bobonete) şi Giani (Costi Diţă) sunt chitiţi să îi dea o lecţie simpaticului beţiv pe care să n-o uite prea curând. Ce se va întâmpla, telespectatorii află joi, în „Las Fierbinţi”, de la 20.30, pe Pro Tv. În realitate Cuzin Toma este un familist convins. Este căsătorit cu artista Cuzina de foarte mulţi ani, având doi prichindei minunaţi, o fetiţă şi un băieţel. Toma Cuzin s-a născut pe 1 iunie 1977, copilărind la Peştişani, acolo unde şi-a cunoscut şi soţia. În acest moment activează la Teatrul Mic din Bucureşti, alături de actori mari ai României.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: