spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăMondenMihai Ștefan, unul dintre cei mai talentați copii din Gorj! Muzica l-a...

    Mihai Ștefan, unul dintre cei mai talentați copii din Gorj! Muzica l-a cucerit iremediabil

    Adolescentul Mihai Ștefan a absolvit Școala Populară de Artă din Targu-Jiu, avându-i ca îndrumători pe profesorul Ion Drăgan și pe Camelia Argint, iar acum frecventează cursurile de muzică populară la Palatul Copiilor din Târgu-Jiu, la profesoara Cristina Olteanu. În 2014, Mihai a participat la Next Star și a ajuns să fie un nume cunoscut în domeniul său preferat. De șase ani, băiatul cântă la vioară, dar și muzică bisericească.

    Mihai Ștefan, unul dintre cei mai talentați copii din Gorj! Muzica l-a cucerit iremediabilAre 14 ani și este elev în clasa a VIII-a la Școala „Pompiliu Marcea” din municipiul Târgu-Jiu. Mihai Ștefan este un copil matur, iar părinții săi l-au învățat mereu că trebuie să fie bun, cuminte, respectuos și, mai ales, l-au învățat să creadă în Dumnezeu. La școală are rezultate foarte bune și muncește pentru notele bune pe care le obține. „Dumnezeu m-a înzestrat cu multă pricepere și inteligență, nu pot spune că sunt un copil eminent, dar mă situez pe treapta celor cu rezultate bune și foarte bune la învățătură. Materiile preferate sunt limba franceză, educația muzicală și biologia. Anul acesta este unul foarte important în viața mea, fiind elev în clasa a VIII-a și având examenul de evaluare națională, prioritatea mea este școala”, a spus Mihai Ștefan din Târgu-Jiu. De-a lungul anilor, copilul a participat la olimpiadele județene la limba și literatura română, dar și la muzică, obținând rezultate bune. După absolvirea clasei a VIII-a, își dorește să urmeze cursurile Liceului Teologic din Târgu-Jiu.

    Muzica, marea sa pasiune

    Mihai Ștefan, unul dintre cei mai talentați copii din Gorj! Muzica l-a cucerit iremediabilMihai spune că muzica l-a cucerit iremediabil și că niciodată nu va renunța la ea! Cântă și la vioară și este ceea ce face cu cea mai mare plăcere! De asemenea, îi place foarte mult și muzica bisericească. „Despre muzică pot spune că a fost și va rămâne fata care mi-a cucerit inima de prima dată! Este cel mai delicat sunet, sunetul care îți mângâie urechea și te alină în momentele grele. Vioară fac la Palatul Copiilor din Târgu Jiu, cu domnul profesor Gore Burlan, de aproximativ 6 ani. Sunt șase ani în care am învățat tainele și secretele profesionale ce țin de degetație sau stil. A fost greu la început, au fost oameni sau, pur și simplu, momente care mă influențau negativ, dar acum totul este bine”, a afirmat copilul. De mai multă vreme, Mihai Ștefan cântă la strana Bisericii de lângă Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. Crede în Dumnezeu de când era mic, așa l-au învățat și bunicii săi, cărora le duce dorul.

    Mihai Ștefan, unul dintre cei mai talentați copii din Gorj! Muzica l-a cucerit iremediabil„Dumnezeu este oxigen. Este esențialul în viață. Fără ajutorul lui, poate, nu ajungeam unde sunt acum. (…) Cred că dacă suntem indiferenți față de Dumnezeu, Acesta va întoarce fața de la noi, dar dacă simțim din tot sufletul că avem nevoie de El, acesta ne va feri de tot răul. A sluji lui Dumnezeu este cel mai frumos lucru și cel mai plăcut Lui. M-am gândit să devin preot, deoarece îmi place. Preoția nu se va pierde în veci. Colegul meu Petre Bălănoiu este cel mai bun prieten al meu pentru că mă învață tainele sfintelor slujbe. De asemenea, Părintele Iconom Iliuță Ilarie Dovleac și Părintele Eleodor Stoichin sunt prietenii mei”, a spus adolescentul, care promite să muncească pentru a ajunge un om de carieră, pregătit să își ajute semenii, să le aducă bucurie și alinare în suflete grație talentului său.

    Next Star, rampă de lansare

    Mihai Ștefan, unul dintre cei mai talentați copii din Gorj! Muzica l-a cucerit iremediabilParticiparea la „Next Star” este una dintre cele mai mari realizări ale sale. De atunci, viața lui s-a schimbat și a devenit mai cunoscut. Faptul că lumea îl recunoștea pe stradă, l-a făcut și mai responsabil. „Participarea mea la «Next Star» a fost cea mai mare realizare. După participarea mea la acea emisiune am fost solicitat la câteva evenimente, precum și emisiuni, oamenii mă opreau pe stradă”, își amintește Mihai.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: