Fiicei unui afacerist îi place să fie tot mai provocatoare, mai ales atunci când merge la evenimente deosebite. Așa a procedat și de curând, ea optând pentru o rochie roșie ca focul și decoltată cât să îi arate nurii superbi. Iar dacă vă gândeați că asta este totul, aflați că atracția ținutei frumoasei Raluca Benegui nu a reprezentat-o decolteul, punctul forte aflându-se de la șolduri în jos. Tânăra a ales o rochie crăpată pe ambele picioare, iar pielea s-a văzut în toată splendoarea, chiar și aproape de zona inghinală, de unde se vede clar că Raluca a ales să renunțe la bikini și să se bucure de croiala provocatoare a rochiei, fără opreliști. Nu este prima dată când studenta la Farmacie și Medicină adoptă vestimentații care dau frâu liber imaginației bărbaților, ea dovedind că este o tânără fără inhibiții.