spot_img
8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăNationalCNSLR Frăţia se solidarizează cu acţiunile de protest din Piaţa Universităţii

    CNSLR Frăţia se solidarizează cu acţiunile de protest din Piaţa Universităţii

    Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din Învăţământ (CNSLR) se solidarizează cu acţiunile din Piaţa Universităţii, însă – în acelaşi timp – condamnă orice fel de acţiuni extremiste, de incitare la violenţă, precum şi actele huliganice, care au consecinţe materiale grave şi produc victime omeneşti, conform unui comunicat remis luni Agerpres. „Considerăm că într-o ţară democratică oamenii îşi pot exprima fără nicio restricţie dreptul fundamental de a-şi manifesta liber nemulţumirile legate de afectarea condiţiilor de viaţă şi de muncă. Pentru a nu deturna caracterul spontan al acţiunilor de protest, le recomandăm membrilor noştri să susţină aceste manifestări prin toate mijloacele democratice, în scopul atingerii obiectivului major al protestului, respectiv cel de înlăturare a atitudinilor dictatoriale şi de reîntoarcere la democraţie”, a declarat Ion Samoilă, preşedintele CNSLR-Frăţia. Potrivit comunicatului citat, conducerea confederaţiei le solicită reprezentanţilor Jandarmeriei să dea dovadă de echilibru în raport cu manifestanţii şi să nu recurgă la provocări inutile ale participanţilor la protest.

    AGERPRES/(AS-Magdalena Tănăsescu)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: