spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăNationalCopil în vârstă de doi ani, suspectat de rujeolă, decedat în spital

    Copil în vârstă de doi ani, suspectat de rujeolă, decedat în spital

    Un copil în vârstă de de 2 ani din localitatea suceveană Mitocu Dragomirnei a decedat în Secţia de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava.

    Purtătorul de cuvânt al SJU Suceava, Mihai Ardeleanu, a declarat pentru AGERPRES, vineri, că există suspiciuni conform cărora rujeola ar fi putut cauza decesul copilului, dar analizarea probelor serologice prelevate şi trimise la Bucureşti vor putea confirma sau infirma un diagnostic. Potrivit lui Ardeleanu, băieţelul decedat în SJU Suceava nu era vaccinat împotriva rujeolei.

    Copilul ar fi ajuns în Secţia de Pediatrie a SJU Suceava marţi cu o stomatită, miercuri a fost transferat în Secţia ATI, după ce starea sa s-a agravat, iar joi dimineaţă a survenit decesul. „A venit cu o stomatită aftoasă, după care s-a dezvoltat un sindrom respirator cu tuse, cu insuficienţă respiratorie, cu scăderea saturaţiei în oxigen. A fost pus pe terapie intensivă în Secţia de Pediatrie şi starea de sănătate deteriorându-se a fost transferat în Secţia ATI unde, după toate eforturile depuse, a decedat’”, a spus Ardeleanu.

    În ultimii doi ani, în România au fost diagnosticate cu rujeolă 10.307 persoane şi s-au înregistrat 37 de decese.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: