spot_img
12.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăNationalEmil Boc, prefecţilor: Colaboraţi cu CNADR şi Ministerul Transporturilor!

    Emil Boc, prefecţilor: Colaboraţi cu CNADR şi Ministerul Transporturilor!

    Premierul Emil Boc le-a cerut, joi, prefecţilor să colaboreze cu CNADR şi cu Ministerul Transporturilor pentru a întreprinde toate procedurile necesare în actualele condiţii. „Am convocat această şedinţă, având în vedere codul galben de ninsori şi viscol instituit de INM în această perioadă. În primul rând, doresc să fiu informat de către autorităţile publice cu responsabilităţi în domeniu cu privire la aplicarea procedurilor şi să discutăm punctual dacă în judeţe există probleme majore legate de starea vremii”, a spus Boc, în debutul videoconferinţei de la Palatul Victoria. El le-a cerut prefecţilor ca acţiunile lor în această perioadă să fie coordonate, în contextul în care mijloacele de deszăpezire sunt pregătite. „Colaboraţi cu CNADR şi Ministerul Transporturilor, pentru a nu lăsa oamenii în zăpadă”, le-a mai cerut premierul. Şi ministrul Laszlo Borbely le-a spus prefecţilor că în această perioadă cuvintele de ordine trebuie să fie prevenţie şi comunicare, punctând că ministerul Mediului a transmis către judeţe toate datele care le-ar putea fi utile. Premierul Emil Boc a organizat, joi, la Palatul Victoria, o videoconferinţă cu prefecţii din toate judeţele pentru raportarea situaţiei din ţară, date fiind condiţiile meteo.

    AGERPRES/(A-Mirela Bărbulescu)

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: