spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăNationalGuvern: Beneficiile de asistenţă socială se suspendă pentru cinci luni pentru cei...

    Guvern: Beneficiile de asistenţă socială se suspendă pentru cinci luni pentru cei care nu îşi plătesc impozitele locale

    Persoanele care nu îşi achită taxele şi impozitele locale se vor alege cu suspendarea beneficiului de asistenţă socială pe o perioadă de cinci luni, potrivit unei ordonanţe de urgenţă, a informat miercuri Guvernul, într-un comunicat postat pe site-ul său.

    Actul normativ adoptat marţi seara de Guvern prevede modalităţi de penalizare pentru persoanele care primesc beneficii sociale şi nu plătesc taxele şi impozitele locale, astfel încât să fie implementate prevederile Legii asistenţei sociale. „Se suspendă pe o perioadă de 5 luni beneficiul de asistenţă socială acelor persoane care nu îşi vor achita taxele şi impozitele locale”, se arată în comunicatul Guvernului.
    De asemenea, OUG adoptată în şedinţa de marţi seara prevede modificarea Legii 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei. Modificarea introduce sancţiunea de suspendare a dreptului în situaţia în care titularul alocaţiei pentru susţinerea familiei nu depune în termenul prevăzut de lege declaraţia pe propria răspundere în vederea menţinerii acordării dreptului. Actul normativ adoptat marţi de Guvern mai stabileşte că toate beneficiile sociale se raportează la indicatorul social de referinţă, care are valoarea de 500 de lei, fără a fi modificate cuantumurile beneficiilor şi indemnizaţiilor sociale, acestea rămânând la acelaşi nivel exprimat în lei şi reglementat în prezent, se mai arată în comunicat. În cazul alocaţiei de stat pentru copii, cuantumul se reglementează prin raportare la indicatorul social de referinţă prin aplicarea unui indice social de inserţie. De asemenea, se reglementează acordarea alocaţiei de stat pentru copiii cu handicap din instituţiile rezidenţiale de asistenţă socială, în cuantum majorat cu 100%, fără discriminare. În privinţa venitului minim garantat, nivelul acestuia se raportează la indicatorul social de referinţă şi se modifică reglementările cu referire la modalitatea de stabilire a îndeplinirii de către solicitanţi a condiţiilor de eligibilitate, respectiv eliminarea celor trei tipuri de liste pentru evaluarea mijloacelor de trai ale persoanei şi asigurarea acestui tip de eligibilitate doar pe baza unei liste a bunurilor care nu sunt considerate de strictă necesitate pentru nevoile familiale şi care conduc la excluderea solicitantului de la acordarea ajutorului social. În cazul indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi a stimulentului de inserţie, acestea se raportează la indicatorul social de referinţă, de 500 de lei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: