spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăNationalPDL: Românii din străinătate solicită introducerea votului prin corespondenţă

    PDL: Românii din străinătate solicită introducerea votului prin corespondenţă

    Liderii comunităţii româneşti din Spania prezenţi la conferinţa „Şanse egale într-o Europă unită” organizată de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni la Madrid, pe 10 şi 11 martie, au solicitat introducerea votului prin corespondenţă. Potrivit unui comunicat al PDL transmis, luni, AGERPRES, reprezentanţii asociaţiilor de români din Spania şi-au exprimat regretul că în ciuda faptului că membrii partidelor de guvernământ, cât şi cei din opoziţie, prezenţi la acţiune, susţin la nivel declarativ dreptul românilor de a vota, proiectul de lege privind votul prin corespondenţă nu a fost încă adoptat, deşi se află în dezbatere de mai bine de 6 luni. Liderii comunităţii româneşti au susţinut propunerea preşedintelui Comisiei parlamentare pentru românii din străinătate, William Brînză, de mărire a numărului parlamentarilor de diaspora din străinătate, conform Constituţiei, şi au analizat acordarea de sprijin financiar pentru proiectele românilor din Spania. „Avem nevoie de lideri în diaspora care să fie liantul dintre comunitate şi autorităţi locale şi ei trebuie să fie reprezentanţii dumneavoastră în Parlament pentru că ei cunosc problemele comunităţii”, a declarat deputatul William Brînză, potrivit comunicatului. Deputatul PDL a salutat decizia Institutului Limbii Române (ILR) de a dezvolta şi extinde proiectul cursurilor de limbă, cultură şi civilizaţie românească pentru copiii din Spania. „Reprezentanţii comunităţii românilor din Spania au apreciat efortul statului român de a organiza astfel de reuniuni care ajută la înţelegerea problemelor cu care se confruntă românii din străinătate şi constituie, totodată, o bună ocazie de dialog şi promovare a mesajului autorităţilor române către conaţionalii din străinătate”, se mai arată în comunicat.

    AGERPRES/(AS – Livia Popescu)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: