spot_img
5.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăNationalPonta: Dacă va fi referendum, Guvernul trebuie să asigure toate condiţiile de...

    Ponta: Dacă va fi referendum, Guvernul trebuie să asigure toate condiţiile de desfăşurare

    Primul-ministru Victor Ponta a declarat joi că probabil Guvernul se va reuni într-o şedinţă extraordinară în cursul zilei, pentru ca, dacă se va ajunge la referendumul de demitere a şefului statului, scrutinul să fie organizat în condiţii de imparţialitate. „Azi, probabil, se va întruni Guvernul, nu am luat încă o decizie în acest sens. Vreau să văd, să discut cu preşedinţii celor două Camere ce program are mai departe Parlamentul şi ce intenţionează să decidă. Guvernul nu se implică în niciun fel în decizia Parlamentului, dar în acelaşi timp avem obligaţia să asigurăm condiţiile, dacă se va ajunge la referendum, să asigurăm condiţii aşa cum am asigurat şi la alegerile locale – absolut în perfectă organizare şi imparţialitate”, a afirmat primul-ministru. El a spus că va merge la Guvern să vadă dacă se pot avea rezultatele recensământului desfăşurat în noiembrie anul trecut. „Ştiţi foarte bine, deocamdată pe listele electorale noi figurăm ca în 2001 sau 2002, cu trei milioane de oameni în plus, oameni care nu mai sunt cu adevărat electori. O să încerc să rezolv această problemă pentru ca referendumul, dacă se va organiza, repet, nu doresc să anticipez în niciun fel vreo decizie a Parlamentului, dar dacă se va organiza să se organizeze cât mai repede, să se organizeze absolut corect, pentru ca votul românilor să pună punct acestei crize politice într-un fel sau altul. Numai românii pot să decidă, nici preşedintele, nici Parlamentul şi cu atât mai puţin Guvernul”, a subliniat Ponta.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: