spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăNationalPonta: Probabil o să dăm o OUG pentru aprobarea Planului naţional de...

    Ponta: Probabil o să dăm o OUG pentru aprobarea Planului naţional de irigaţii

    Premierul Victor Ponta a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Târgu-Jiu, că Guvernul ar urma să dea o Ordonanţă de Urgenţă pentru aprobarea Planului naţional de irigaţii, după ce acesta a fost respins miercuri de deputaţi.

    ponta

    „Ieri am avut în Parlament, la Camera Deputaţilor, o lege foarte importantă, cea referitoare la Programul naţional pentru irigaţii, un miliard de euro pentru 7 ani, noi avem deja banii pregătiţi, 150 de milioane de euro pentru anul viitor. E un pic şi vina noastră că nu ne-am mobilizat toţi deputaţii, dar nu ne-am mobilizat că nu ne-a trecut prin minte, nici lui Liviu (Dragnea-n.r.), nici mie, că PNL o să voteze contra, că cei de la PNL sunt atât de nebuni încât să voteze împotriva Planului naţional de irigaţii. Ne-au lipsit 17 voturi. Acum o să discutăm la Coaliţie şi, probabil, o să dăm o Ordonanţă de Urgenţă. Seceta de anul acesta va afecta foarte mult creşterea economică după ce în agricultură, în ultimii 3 ani, am reuşit să exportăm mai mult decât să importăm”, a spus Victor Ponta.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: