spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăNationalRemus Borza: Ne nelinişteşte puţin această amânare, pentru că nu prea este...

    Remus Borza: Ne nelinişteşte puţin această amânare, pentru că nu prea este uzuală

    Reprezentanţii administratorului judiciar al Hidroelectrica, EuroInsol, s-au arătat neliniştiţi de amânarea pronunţării în cazul recursului declarat SC Alpiq Romenergie SRL, SC Alpiq Romindustries SRL şi al sindicatului „Hidrosind” la decizia de declanşare a procedurii de insolvenţă a societăţii. „Ne nelinişteşte puţin această amânare pentru că nu prea este uzuală. Motivul invocat a fost îmbolnăvirea gravă a completului de judecată. Aşteptăm în continuare. Aceasta este a doua amânare’, a declarat administratorul judiciar al Hidroelectrica, reprezentantul EuroInsol, Remus Borza, la un post privat de televiziune. Aceasta a reamintit că din punctul de vedere al argumentelor juridice, recursul ‘băieţilor deştepţi’ nu ar trebui să fie câştigat. „Lucrurile sunt clare, strict pe argumente juridice, băieţii deştepţi nu au nicio şansă să câştige recursul, dar putem avea şi surprize, din păcate. Mă refer la soluţiile pronunţate, care nu sunt întotdeauna aşteptate şi corecte. Ne păstrăm totuşi încrederea în obiectivitatea magistraţilor de la CAB”, a spus Borza. Reprezentantul EuroInsol a adăugat că amânarea pronunţării nu afectează activitatea economică a Hidroelectrica. „În economia companiei nu contează, dar vor fi atacuri concertate în spaţiul media, susţinute de băieţii deştepţi. Asistăm la o campanie destul de incisivă, în ultimile câteva zile, la o campanie de decredibilizare, de compromitere”, a precizat Remus Borza. Curtea de Apel Bucureşti a amânat joi, pentru 18 octombrie, pronunţarea în cazul recursului declarat de două societăţi comerciale şi o organizaţie sindicală la decizia de declanşare a procedurii de insolvenţă a Hidroelectrica. CAB a judecat pe 4 octombrie recursul SC Alpiq Romenergie SRL, SC Alpiq Romindustries SRL şi al sindicatului „Hidrosind” la decizia Tribunalului Bucureşti, care a hotărât reorganizarea Hidroelectrica şi demararea procedurii insolvenţei. Instanţa a respins două excepţii invocate de reprezentanţii administratorului judiciar al Hidroelectrica, excepţia inadmisibilităţii recursului şi cea a lipsei calităţii procesuale active a recurenţilor. Reprezentanţii SC Alpiq Romenergie şi SC Alpiq Romindustries au susţinut în instanţă că Hidroelectrica era pe profit în momentul declarării procedurii de insolvenţă, iar ulterior demarării acestei proceduri, s-a emis un alt document, în care s-au luat în calcul debite pe 30 de ani.

    AGERPRES/(AS-Roxana Clinciu)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: