Resursele Mării Caspice

0
113

Marea Caspică este cel mai mare lac pe Pământ, aşezat la hotarul Europei şi Asiei şi este numit mare datorită dimensiunilor sale foarte mari. Marea Caspică reprezintă un lac lipsit de scurgere, iar apa în el este salină, de la 0.05 % la gura de vărsare a râului Volga până la 11-13 % în partea sud-estică. Nivelul apei variază de la un an la altul, în prezent fiind aproximativ 28 m sub nivelul Oceanului Planetar. Suprafaţa Mării Caspice (fără laguna Kara Bogaz Gol) măsoară 371.000 km², iar adâncimea lui maximă-1025 m. În acest perimetru se află surse bogate de petrol şi gaz natural. Rezervele de petrol alcătuiesc în jur de 10 miliarde tone, iar împreună cu gazele naturale, 18 – 20 miliarde tone.

Extragerea petrolului în Marea Caspică a început în anul 1820,când pe peninsula Apşeronski a fost săpat primul puţ de petrol. În jumătatea a doua a secolului XIX a început extragerea ţiţeiului în cantităţi mai mari, în scopuri industriale, pe aceeaşi peninsulă, iar apoi şi pe alte teritorii. Pe lângă extragerea petrolului, pe ţărmul Mării Caspice se practică şi extragerea sării, calcarului, prundişului, nisipului, argilei etc. Marea Caspică are o mare importanţă geostrategică datorită uriaşelor rezerve de hidrocarburi din regiune, estimate la peste 10% din totalul mondial. Şi nu în ultimul rând, traseele pe care vor fi transportate aceste resurse, spre Vest sau spre Est, sunt aprins disputate. Pentru Rusia, care a devenit recent primul producător şi exportator de petrol, înaintea Arabiei Saudite, vânzările de gaze naturale reprezintă un avantaj întrucât poate controla mult mai bine preţurile şi piaţa de profil. Spre deosebire de ţiţei, controlat de un cartel format din mari companii petroliere în strânsă legătură cu instituţii financiare precum Goldman Sachs, Morgan Stanley sau JP MorganChase, preţul gazelor naturale este mult mai dificil de manipulat prin acţiuni speculative pe termen scurt. Aceasta deoarece gazele, spre deosebire de petrol, necesită construirea de conducte costisitoare sau de tancuri pentru transportul gazelor lichefiate şi terminale portuare specializate, ceea ce presupune încheierea de contracte bilaterale pe termen lung, puţin influenţate de cotaţiile bursiere. Gazele naturale vor deveni peste 20 de ani resursa principală energetică, preluând rolul pe care îl deţine în prezent ţiţeiul. Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE), cu sediul la Paris, şi-a dublat recent estimarea privind rezervele exploatabile de gaze naturale la nivel global. Explicaţia constă în avansul tehnologic rapid care permite extragerea gazelor din zăcăminte inaccesibile până-n prezent. Dintre toate statele riverane Mării Caspice, Iranul deţine cele mai mari rezerve de gaze, principalul zăcământ fiind South Pars care, exprimat în barili, surclasează perimetrul petrolifer Ghawar din Arabia Saudită (exploatat din 1948). În viitor, când gazele vor fi mai importante decât petrolul, Iranul va lua locul Arabiei Saudite, iar Marea Caspică va deveni ceea ce în prezent reprezintă Golful Persic pentru comerţul cu petrol. Situaţia juridică a Mării Caspice este nereglementată de peste 18 ani, de la dispariţia URSS. Graniţa fusese stabilită prin tratatele bilaterale dintre URSS şi Iran din 1920 şi 1941, care au fost declarate caduce de către actualele state riverane. În absenţa unui tratat internaţional nu pot fi amplasate conducte pe fundul mării, iar marile perimetre nu pot fi explorate. Azerbaidjan, Kazakhstan şi Turkmenistan au realizat prin acorduri bilaterale delimitarea litoralului nordic şi insistă pentru delimitarea simetrică pe partea sudică, în timp ce Iranul propune împărţirea platformei Caspicei în cinci părţi egale, cu 20% pentru fiecare dintre statele riverane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here