spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăNationalSANITAS solicită USL să sprijine adoptarea proiectului de lege privind amnistierea fiscală...

    SANITAS solicită USL să sprijine adoptarea proiectului de lege privind amnistierea fiscală a funcţionarilor publici

    Conducerea Federaţiei SANITAS solicită Uniunii Social Liberale (USL) să sprijine adoptarea proiectului de lege privind amnistierea fiscală a funcţionarilor din administraţia publică, care au beneficiat de anumite sporuri potrivit prevederilor contractuale colective de muncă, se arată într-un comunicat al Federaţiei remis miercuri AGERPRES. „Dorim, în paralel, să salutăm iniţiativa Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR), referitoare la emiterea proiectului de act normativ privind amnistierea fiscală a categoriei menţionate de funcţionari publici. Totodată, le solicităm preşedinţilor celor trei formaţiuni politice din componenţa Uniunii Social Liberale să dispună prezenţa în şedinţa comună a comisiilor de sănătate şi administraţie publică din Camera Deputaţilor, în vederea adoptării proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 48/2010, în forma convenită cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii”, a declarat Leonard Bărăscu, preşedintele SANITAS. Acesta a apreciat că adoptarea acestui proiect de lege poate contribui la acordarea integrală a tichetelor de masă şi a drepturilor salariale, potrivit prevederilor legale în vigoare. Aproximativ de 300.000 de angajaţi ai unor autorităţi şi instituţii publice nu vor mai fi obligaţi să restituie sporurile salariale de care au beneficiat în perioada 2008-2010 în baza contractelor/acordurilor colective de muncă, a afirmat, marţi, ministrul Mediului, deputatul UDMR Laszlo Borbely. El a declarat că această măsură nu va avea impact negativ asupra bugetului de stat. El a precizat că „amnistia fiscală” constituie scopul propunerii legislative iniţiată de 20 de deputaţi şi opt deputaţi UDMR şi va fi depusă la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.

    AGERPRES/(AS-Magdalena Tănăsescu)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: