spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăNationalTraian Băsescu a promulgat Legea privind amnistia fiscală pentru funcţionarii publici

    Traian Băsescu a promulgat Legea privind amnistia fiscală pentru funcţionarii publici

    Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, joi, Legea privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice. Pe 9 mai, plenul Camerei Deputaţilor a dat vot final proiectului de lege care anulează recuperarea sporurilor salariale acordate funcţionarilor publici în perioada 2008-2010 considerate ilegale în urma raportului Curţii de Conturi. Proiectul privind unele măsuri referitoare la drepturile salariale ale personalului plătit din fonduri publice se aplică personalului bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri salariale au fost stabilite până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea unitară. Proiectul de lege prevede că se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie, ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori, drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii. „Un număr estimat la 300.000 de angajaţi ai unor autorităţi şi instituţii publice îndeosebi autorităţi ale administraţiei publice locale se văd confruntaţi cu o problemă suplimentară, restituirea unor drepturi salariale de care au beneficiat în baza contractelor/acordurilor colective de muncă la care se adaugă dobânzi, penalităţi şi majorări de întârziere, sume care se ridică la nivelul a zeci de mii de lei, echivalentul salariilor acestora pe mai mulţi ani”, se arată în expunerea de motive. Proiectul aparţine UDMR şi a fost susţinut la vot de toate partidele parlamentare.

    AGERPRES/(AS – Mirela Bărbulescu)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: