spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăNationalVictor Ponta: Intrarea în zona euro, un obiectiv fundamental al României

    Victor Ponta: Intrarea în zona euro, un obiectiv fundamental al României

    Aderarea ţării noastre la zona euro rămâne ‘un obiectiv fundamental’ dar e nevoie de adoptarea unor măsuri astfel încât România să nu întâmpine ”dificultăţi” în introducerea monedei europene, a declarat premierul Victor Ponta, marţi, la finalul întrevederii cu omologul său slovac, Robert Fico. ‘Problema nu este moneda euro, ci dacă în Europa există, în continuare, voinţa continuării proiectului european. România îşi păstrează ca obiectiv fundamental intrarea în zona euro, dar trebuie să fie pregătită din toate punctele de vedere pentru a nu întâmpina dificultăţi, aşa cum au întâmpinat alte state. (…) Cred că România trebuie să intre în zona euro cât mai curând, la momentul la care suntem pregătiţi’, a spus Victor Ponta. Acesta a adăugat că, pe lângă subiectul aderării la zona euro, trebuie avută în vedere necesitatea unei mai mari solidarităţi între statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv în ceea ce priveşte stabilirea cadrului bugetar multianual 2014 – 2020, astfel încât să nu existe discrepanţe foarte mari între ţările membre. ‘Dincolo de moneda euro, rămâne problema proiectului european. Sunt convins că este nevoie, în viitor, de mai multă construcţie europeană, de mai multă solidaritate, de o decizie clară de a ne concentra pe ceea ce este important pentru Europa şi nu doar pe problemele interne. Inclusiv discuţia despre mecanismul financiar multianual este o problemă de principiu. Nu putem să avem un buget mai mic şi mai multă Europă. Nu putem să avem diferenţe şi mai mari între ţările din Vestul Europei şi noile membre ale UE. Dincolo de cifre şi sume exacte, rămâne acest principiu. Şi aici, România şi Slovacia, care au trecut prin perioada comunistă, sunt ţări care cred în proiectul european’, a mai spus primul ministru. La rândul său, premierul slovac Robert Fico a precizat că sprijină toate statele care doresc să adere la zona euro, considerând că introducerea monedei euro este ‘favorabilă’. ‘Nu proiectul euro are o problemă. Problema este a unor state din zona euro, iresponsabile, care nu au îndeplinit unele criterii. Experienţa noastră (a Slovaciei – n.r.) arată că introducerea monedei euro este favorabilă pentru ţară. Bineînţeles că puteţi spune că trebuie îndeplinite nişte mecanisme care sunt destul de dificil de îndeplinit, dar credem în continuare în proiectul euro. În ceea ce priveşte experienţa mea personală, aş vrea să spun că susţin toate statele care doresc să adere la zona euro să o facă’, a spus premierul Slovaciei.

    AGERPRES/ (A – Cătălina Barbu)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: