spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăNews AlertA tamponat maşina clientei la spălătorie

    A tamponat maşina clientei la spălătorie

    În dimineaţa acestei zile de 17.12.2010, orele 05:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Tg-Jiu care patrulau pe pe str. Minerilor din municipiu, au găsit un autoturism abandonat, tamponat în partea din faţă, portiera stângă fiind deschisă.

    Urmare a primelor verificări efectuate, poliţiştii au stabilit că autoturismul aparţine unei tinere  de 26 ani, din municipiul Tg. Jiu, care l-a lăsat în data de 16 decembrie a.c., la o spălătorie din Tg. Jiu.

    Poliţiştii au continuat investigaţiile şi au stabilit că cel care a sustras autoturismul este Bogdan S.A., 21 ani, din Tg-Jiu, angajat la acea spălătorie. Suspectul, deşi nu poseda permis de conducere, a condus autoturismul pe str. Minerilor din Tg-Jiu şi pierzând controlul asupra direcţiei, a intrat în coliziune cu 2 autoturisme parcate, pe care le-a avariat, după care a părăsit locul faptei.

    Poliţiştii l-au depistat pe suspect şi l-au condus la sediul Poliţiei Municipiului Tg. Jiu. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest şi a prezentat o concentraţie de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

    Pe numele lui Bogdan S.A. a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

    Poliţiştii continuă cercetările, în funcţie de rezultatul acestora urmând a dispune măsurile prevăzute de lege.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: