spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăNews AlertBiserica din localitatea Colțești, resfințită în prezența Mitropolitului Olteniei

    Biserica din localitatea Colțești, resfințită în prezența Mitropolitului Olteniei

    Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Parohia Colţeşti, Protoieria Târgu Cărbuneşti, a fost resfinţită, duminică, în prezenţa Mitropolitului Olteniei.fântul locaş de rugăciune din Parohia Colţeşti, Protoieria Târgu Cărbuneşti, cu hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, s-a dovedit neîncăpător duminică, 29 aprilie, pentru numărul mare de credincioşi veniţi să participe la slujba de resfinţire, în urma finalizării lucrărilor de restaurare a picturii executate în ultimii ani. Slujba de resfinţire, urmată de Sfânta Liturghie arhierească, au fost săvârşite de către IPS Părinte Mitropolit Irineu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

    Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Colţeşti a fost târnosită la 10 noiembrie 1963, de către ÎPS Firmilian, Mitropolitul de atunci al Olteniei. Lucrările de îmfrumuseţare executate la sfântul locaş au vizat îndeosebi restaurarea picturii.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: