Nicu Pasăre, fostul șef al Postului de Poliție al comunei Urdari, a fost condamnat la închisoare cu executare de către Curtea de Apel Craiova. Acesta a fost găsit vinovat pentru instigare la mărturie mincinoasă, favorizarea infractorului, fals și uz de fals. Fostul polițist a fost achitat în acest dosar în urmă cu an și jumătate de către Judecătoria Târgu Jiu.