O ambulanță și o autoutilitară au intrat în coliziune, în această dimineață. Accidentul a avut în localitatea Bengești, într-o zonă unde zăpada era viscolită, iar carosabilul era acoperit cu un strat de 102 centimetri, conform reprezentanților de la Drumurile Naționale.
Ambulanța se deplasa către Vâlcea și avea semnele luminoase și acustice pornite, transportând o pacientă, de 76 ani, la un spital din Sibiu.
Șoferul autoutilitarei, de 26 ani, din Mehedinți, într o curbă, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu ambulanța, condusă de un bărbat de 35 ani, din Târgu Jiu.
În urma impactului, șoferii și pacienta au suferit leziuni și au fost transportați la spitalul din Târgu Jiu pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În ambulanță se mai afla și o asistenta, care nu a suferit leziuni.
În cauză s a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpa.