spot_img
12.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăNews AlertLucrările de pe Defileul Jiului, OPRITE! Așa a decis instanța de judecată

    Lucrările de pe Defileul Jiului, OPRITE! Așa a decis instanța de judecată

    Curtea de Apel București a dat luni, 23 octombrie, sentința are salvează de la dezastru ecologic Defileul Jiului.  Hidroelectrica nu va mai putea amenaja hidroenergetic râul Jiu, care ar fi trebuit deviat printr-un tunel pe o porțiune de circa 20 de kilometri. O porțiune în care peștii, flora și fauna ar fi fost grav afectate. 

    Dacă investiția era finalizată și pusă în funcțiune, Jiul ar fi fost deviat prin două aducțiuni subterane, una cu lungimea de 7 kilometri și diametru interior de 3,8 metri pe traseul Livezeni-Dumitra, alta pe traseul Dumitra-Bumbești de 12,5 kilometri lungime si diametrul interior de 4,00 metri. Hidroelectrica părea să câștige toate procesele cu ecologiștii, dar Garda de Mediu a făcut o verificare și a dispus companiei să respecte condițiile de mediu în vigoare. Decizia a fost contestată de Hidroelectrica, dar compania a pierdut atât la prima instanță, cât și la Curtea de Apel.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: