spot_img
8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăActualitatePES Gorj a ajutat o familie nevoiașă din Runcu! Organizația a desfășurat...

    PES Gorj a ajutat o familie nevoiașă din Runcu! Organizația a desfășurat campania „Culori de primăvară”

    Campania umanitară „Culori de primăvară”, ce aparține organizației PES Gorj, a adus fericire și o masă îmbelșugată pentru o familie din comuna Runcu, județul Gorj. Astfel de acțiuni au devenit tradiție pentru activiștii gorjeni, ei reușind să obțină sprijin și din partea unor medici din Târgu Jiu și Franța, dar și a tânărului Luis Ionuț Popa, directorul comercial al societății Polaris M Holding.

    17917058_803849459765551_2016151797_oCei care au oferit un moment de bucurie familiei din Runcu sunt: Radu Căliman, președinte PES Gorj; Cristina Căliman, medic neurolog; Luis Ionuț Popa, director Polaris; Valentin Samfira, vicepreședinte PES Gorj; Valeriu Vasia, secretar executiv PES Gorj; dar și cadrele medicale Raluca Gramada și Ana Maria Olaru. „Am mers să vopsim ouă alături de cei șase copii ai unei familii fără posibilități materiale din Runcu, județul Gorj, și să le aducem daruri care să le facă masa de Paște mai bogată. Este încă o acțiune PES Gorj din șirul acelora menite nu doar de a dărui, dar și de a comunica sufletește cu familiile pe care le vizităm. Petrecând timp cu acei copii, vopsind ouăle de Paște împreună, jucând fotbal, discutând, le arătăm acestora cât de importante sunt socializarea interumană dincolo de granițele familiei, integrarea într-o comunitate și, mai ales, prietenia. PES Activists Gorj multumește, încă o dată, celor care au susținut și participat activ la acțiunea «Culori de Primăvară 2017» si anume: Luis Popa, Raluca Gramada, Ana-Maria Olaru. Mulțumim, de asemenea, domnului primar Adi Câmpeanu pentru sprijinul și deschiderea față de această acțiune. Sunt extrem de încântat că atât Luis Popa, director Polaris, dar mai ales om de cultură, cât și psihologul Ana-Maria Olaru ni se alătură, deja pentru a doua oară, în aceste campanii PES. Totodată, este extrem de important pentru noi că medicul Raluca Gramada, neuroradiolog, este și ea a doua oară implicată în acest gen de acțiuni, de această dată venind de la mii de km, tocmai din sud-vestul Frantei, Toulouse, pentru a ne fi alături. Mulțumim membrilor PES Activists Gorj pentru entuziasm și implicare, dar și europarlamentarului Victor Negrescu și Janinei Sitaru pentru realizarea acestui concept de acțiuni PES”, a precizat Radu Căliman, președintele PES Gorj.

    17948271_803849466432217_464612776_oDirectorul Polaris a îndemnat și alți gorjeni să ofere o mică bucurie celor care sunt vitregiți de soartă. Acesta nu se află la prima participare la campaniile PES și susține că va lua parte de fiecare dată când va avea ocazia. „Atunci când poți să aduci zâmbetul pe chipul unui copil nu trebuie să stai pe gânduri, trebuie să te implici. Mulțumesc celor de la PES Gorj pentru că mi-au oferit ocazia, prin acțiunea lor, să aduc puțină bucurie în sufletul acestor copii. Din păcate, mulți uită că baza unei societăți și a zilei de mâine sunt cei mici, sunt tinerii, iar pentru ei trebuie să facem cât mai mult. Începând de la un sistem de învățământ bine pus la punct, un sistem de sănătate bun și oameni care să meargă în teren să discute cu familiile lor. Voi participa tot timpul la astfel de acțiuni, mai ales dacă vorbim de copii care au nevoie de sprijinul nostru. Sper să avem în jurul nostru cât mai mulți oameni care să se implice și să aducă bucurie unor familii cu posibilități materiale precare”, a spus Luis Ionuț Popa, director comercial Polaris M Holding.

    În luna decembrie a anului trecut, PES Gorj a realizat acțiunea umanitară „Zâmbetul de sărbători”, fiind ajutată o familie din Bălani, județul Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    9 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: