Sezonul de sărbători magic, feeric, pios,
Cred că este – pe departe – sezonul cel mai frumos.
Toată lumea-i fericită, toată lumea se distrează,
Cât se scoate de la pungă, atunci chiar nu mai contează.
Partea proastă-i după aia, când te trezeşti lefterit
Şi încep facturi, probleme, bănci sau rate de plătit…
N-ai decât să-ncepi cu sticla chiar din zori, de dimineaţă,
Şi să-ţi cânte Nicolae „Cu ce m-am ales în viaţă…”.
Totuşi, în acest sezon, sunt unii de fac bănet,
Ba din stânga, ba din dreapta, le curg banii, berechet!
Vin banii pe ei, de-a valma, se strâng în grămezi, ca snopii,
Negustorii, speculanţii, dar şi „bieţii de ei” … popii!
Nu mai admit mizilicuri, două, trei, patru parale,
Merg pe … consistent şi au buzunare speciale!
În „retur”, la Bobotează, ce e drept, au căldăruşa,
Dar ţi-arată buzunarul chiar de când deschide uşa!
Mai e câte-un amărât fără stare, un sărman
Care-i pune-n căldăruşă o leţcaie, un biet ban…
Păi sare popa ca ars, se pune pe dojenit,
De abia scapă omul ne bătut şi ne trântit…
– Fi al dracu’ – zice popa – crezi că aşa merge treaba,
Eu ce dracu’ fac aici, îmi răcesc gura degeaba?
Înjurând prin bătătură, blestemând să n-aibă parte…
Scrâşnind nervos din măsele, pleacă popa mai departe.
Mai ia şi ei câte-o ţeapă, li se mai pune capac,
De rămân bălăcărind şi cu nodul în stomac…
Când nu se-aşteaptă parohul, noaptea pe la cântători,
Mai dispare preoteasa cu sacoşa cu valori…
Uşurel, ca pisicuţa iese-ncetişor pe uşă,
Lăsând pe sfinţia sa cu ce-o fi prin căldăruşă!
Când revine, (ca şi nouă) potolindu-l s-o împace,
Zice popa – Doamne, iart-o, nu ştie şi ea ce face!…
Căldăruşa
