Cred că ştiţi povestioara
Care-o ştie toată ţara:
„Toată vara Ion cu Ioana,
Adunau la bani cu poala,
Iar când fu la Sfântul Ion,
Plecă Ioana de la Ion!”.
Dar ceea ce n-am aflat,
E felul cum a plecat!?
Cu toţi banii, cu nimic,
I-o fi dat şi ei, un pic,
Ori s-au înţeles la-mparte,
El jumate, ea jumate!?
Dar vă spun o întâmplare,
Care seamănă, (în mare)
Cu aceasta dinainte.
Fiţi atenţi şi ţineţi minte!
Ion cu Ioana, tot la fel,
Au tot strâns la portofel,
La chimir, la teşcherele,
Bani grei, pentru zile grele!
Au mai strâns şi-n câte-o pungă,
Ca să fie, să le-ajungă.
Mai băgau şi la saltele,
Dar a ieşit cu belele…
S-au certat, te miri pe ce,
Pe-un ceva, pe-un oarece…
Dar s-a lăsat cu bătăi,
Cu oale şi cu tigăi,
Cu ocări şi cu sudalme,
Cu-mbrânceli, cu ceva palme…
Ionel, unicul băiat,
Ce crescuse, de-nsurat,
Îi privea cu gânduri grele,
Cu ochii pe teşcherele…
Zise Ion către nevastă:
-Fă, du-te dracu` de proastă,
Hai să-mpărţim bara-bara
Şi banii şi vilişoara;
Câte-un sac de dolărei,
Eu, trei camere, tu, trei!
Rămâne Ionel cu cinci
Şi cu ceva mărunţiş…
Când plecară la culcare,
După sfânta descurcare,
Ionel, cu buza-ntre dinţi,
Îi lefteri pe părinţi
Şi se urcă în maşină
Şi-o roi-n ţară străină!
Le trimise telefon
Pe cel mai şmecheresc ton:
-De prostii să vă lăsaţi
Şi urgent să vă-mpăcaţi,
Doar dacă sunteţi uniţi,
Strângeţi bani şi izbutiţi!
Nu se ştie când mă-ntorc,
Poate sunt lefter de tot…
Puneţi mâna, strângeţi bani,
LA ANU’ ŞI LA MULŢI ANI!
Ion şi Ioana
