Când nu se mai aştepta să mai fie cum a fost,
Când îl credea pe bărbat un bătrân casat şi prost,
Când credea că tot cea fost verde, dulce, s-a uscat,
Când credea că „toată treaba”, e gata, s-a terminat,
Când credea că „gata neică, nu mai e ce-a fost o dată”,
Într-o noapte, Vişinica a simţit că-i mângâiată!
Mâna lui, gigaşa mână, luneca pe gât, pe păr,
Ajungea până la coapse, o întorcea în răspăr,
Chiar pe faţa-i tremurândă şi pe piept, pe umerei,
Mâna se ducea agale, chiar şi pe burtica ei,
A trecut peste ispită, pe picioare mergea mâna,
Parcă nu-şi mai găsea locul, parcă nu îşi găsea frâna …
-Ard iubitule, zi-mi ceva, tuuu, mai dulce ca Apollo …
-Nu găsesc telecomanda, dă-te dracu’, mai încolo! …
