spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesAndrei: "Dacă Vlaicu vrea să devină prefect de Gorj, eu vreau să...

    Andrei: „Dacă Vlaicu vrea să devină prefect de Gorj, eu vreau să devin preşedintele Americii”

    Un război al declaraţiilor a pornit între preşedintele UNPR Gorj, Marius Vlaicu, şi prefectul judeţului, Liviu Andrei, privind eventuala schimbare a conducerii Prefecturii Gorj. În timp ce Marius Vlaicu aspiră la funcţia de prefect, cel care o ocupă, în prezent, Liviu Andrei îi răspunde acestuia ironizând aspiraţia uneperistului. De fapt, Andrei crede că Marius Vlaicu, face referire la alte funcţii pe care uniunea doreşte să le obţină de la democrat-liberali şi în niciun caz la cele de prefect şi subprefect.

    Prefectul de Gorj, Liviu Andrei, consideră hilare declaraţiile liderului UNPR Gorj, Marius Vlaicu, potrivit cărora acesta ar vâna scaunul de prefect al judeţului. Marius Vlaicu crede că, în cazul în care UNPR va obţine, în urma renegocierilor cu PD-L conducerea Prefecturii, atât el, cât şi alţi colegi din uniune ar fi potriviţi pentru funcţiile de prefect şi subprefect. Vlaicu a făcut această declaraţie în contextul în care Liviu Andrei, în urmă cu ceva timp, şi-a exprimat public dorinţa de a se întoarce în viaţa politică.

    Vlaicu vrea să revină la şefia Prefecturii Gorj

    În perioada când Gorjul era condus de pesedistul Nicolae Mischie, Vlaicu a ocupat câte luni funcţia de subprefect. „Încă de la începutul negocierii cu PD-L, UNPR Gorj a cerut postul de subprefect, dar nu l-a obţinut. În cazul în care se va rediscuta acest lucru, în urma declaraţiilor făcute de vicepreşedintele UNPR, Dan Ilie Morega, avem oameni pregătiţi în uniune pentru a ocupa funcţiile de conducere de la nivelul Prefecturii. În cazul meu, se va lua o decizie politică dacă eu doresc să obţin o funcţie de conducere la nivelul Prefecturii Gorj. Eu am mai obţinut o funcţie de subprefect de Gorj într-o perioadă de alegeri, nouă luni, şi nu ar fi o problemă pentru mine să revin”, a declarat Marius Vlaicu, liderul UNPR Gorj, care dă de înţeles că s-ar mulţumi şi cu funcţia de subprefect ocupată în prezent de Marcel Romanescu. Prefectul judeţului, Liviu Andrei, nu se teme de o eventuală înlocuire a sa cu Marius Vlaicu, despre care dă de înţeles că uneperistul n-are nicio şansă să devină prefect.

    „Vlaicu mă face să zâmbesc”, spune prefectul

    Liviu Andrei a declarat pentru Radio Omega că nu cunoaşte despre vreo înţelegere sau negociere între UNPR şi PD-L privind înlocuirea conducerii Prefecturii Gorj. „Marius Vlaicu e liber să spună ce vrea, chiar şi de funcţiile pe care şi le doreşte. Dacă Vlaicu vrea să devină prefect de Gorj, eu vreau să devin preşedintele Americii, dar nu ştiu şi dacă e posibil acest lucru. Afirmaţiile lui Vlaicu despre dorinţele sale mă fac să zâmbesc. Eu nu ştiu de nicio negociere dintre PD-L şi UNPR Gorj privind treaba asta. Eu şi Marcel Romanescu ne facem treaba în continuare şi sper să mergem pe aceleaşi coordonate ale performanţei”, a comentat Liviu Andrei aspiraţiile uneperistului Marius Vlaicu.

    Vlaicu vrea alte funcţii

    Fostul preşedinte executiv al PD-L Gorj, Liviu Andrei, crede că, de fapt, Marius Vlaicu, face referire la alte funcţii pe care uniunea doreşte să le obţină de la democrat-liberali. „Vă spun foarte clar că nici nu poate fi vorba despre de funcţiile de prefect şi subprefect. Eu cred că domnul Vlaicu vorbeşte de alte funcţii de conducere. Declaraţiile politice sunt tot timpul bine venite. Eu îmi doresc să fie o relaţie bună între PD-L şi UNPR pentru a le fi bine gorjenilor”, a încheiat Liviu Andrei, prefect de Gorj. Alte funcţii dorite de UNPR la Gorj ar fi cele de conducere de la Complexul Energetic Turceni, posturi solicitate şi de deputatul Dan Ilie Morega în momentul înscrierii în uniune.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: