spot_img
8.3 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăPoliticAndrei, reclamat de Dan Morega la MAI

    Andrei, reclamat de Dan Morega la MAI

    Prefectul de Gorj, Liviu Andrei, are o reclamaţie la Ministerul Administraţiei şi Internelor, făcută de Dan Ilie Morega. Acest lucru, spune Andrei, nu înseamnă că va pierde postul de prefect. Aşa se face că acesta demontează speculaţiile lansate pe holurile Prefecturii Gorj, potrivit cărora îşi pierde postul în perioada imediat următoare. Andrei susţine că a vorbit ieri cu şefii din minister şi, în momentul de faţă, nu se pune problema unei înlocuiri. „Este adevărat că am o singură reclamaţie la Ministerul Administraţiei şi Internelor şi asta este de la Dan Ilie Morega. Nu a avut de ce să mă acuze şi a găsit un motiv aberant. Acela că jumătate din săptămână stau plecat la Arad la facultatea unde predau. La Arad merg o singură dată pe lună şi atunci cu învoire. Există un complot al cărui stindard este Morega, căruia i s-ar fi promis cel mai bun colegiu dacă vine în PD-L, dar promisiunea nu a venit de la Ruşeţ. Eu aştept concluziile raportului de control şi mai vedem ce se întâmplă”, a declarat Liviu Andrei. La bursa zvonurilor se discută despre o înlocuire cu actualul subprefect Marcel Romanescu. „Bănuiesc că glumiţi. Nici vorbă de aşa ceva”, a răspuns subprefectul de Gorj. Aceleaşi zvonuri îl dau ca viitor subprefect pe Horaţiu Gorun. Discuţiile referitoare la schimbarea prefectului au fost readuse în actualitate la sfârşitul anului trecut, când i-a expirat mandatul de prefect. „Potrivit legislaţiei, există posibilitatea prelungirii automate a mandatului în lipsa altui document guvernamental”, a mai spus Andrei.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: