spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesBarbu şi Rotaru s-au dat cu Puterea

    Barbu şi Rotaru s-au dat cu Puterea

    Şeful PC Gorj consideră venirea lui Tudor Barbu şi Răzvan Rotaru, parlamentari aleşi pe listele PP-DD, un câştig pentru conservatori. Cei doi aleşi în Parlamentul României susţin că s-au dat cu Puterea pentru interesul cetăţenilor.

    Venirea celor doi parlamentari la PC este considerată un câştig pentru organizaţia PC Gorj, crede Marius Borcan, preşedintele interimar al conservatorilor gorjeni. Acesta este dispus să renunţe la funcţie în favoarea lui Tudor Barbu cu condiţia ca senatorul să reconstruiască filiala PC Gorj. Surse din USL spun că Tudor Barbu va primi o funcţie în partid la nivel naţional, iar deputatul Răzvan Rotaru va ocupa un post în conducerea organizaţiei judeţene. „Venirea celor doi e un câştig pentru Partidul Conservator. Prin venirea celor doi s-a făcut un pas uriaş. Orice uşă este deschisă pentru cei care vor să facă politică. Funcţiile sunt pentru oricine. Pe mine nu mă ţine în partid, nu ţin cu dinţii de scaunul de preşedinte. Pentru binele partidului fac orice”, spune Marius Borcan, şeful conservatorilor gorjeni.

    În interesul… electoratului

    Deputatul Răzvan Rotaru a declarat că a plecat din PP-DD pentru că aşteptările sale de la liderii partidului nu s-au concretizat şi în aceste condiţii nu avea de ce să mai stea la această formaţiune politică. „Aşteptările mele de la liderii partidului nu s-au concretizat şi aşteptările lor faţă de mine nu au corespuns şi am considerat că mai bine să ne despărţim decât să avem fiecare un eşec politic”, a motivat Rotaru. Pe de altă parte, senatorul Tudor Barbu motivează că a mers la PC pentru a face treabă pentru cetăţenii din Gorj şi nu numai. „La PP-DD nu puteam să construiesc ceea ce am promis în Gorj şi în general românilor. În PC am mers ca împreună cu acea echipă să construim politic, social ceea ce nu puteam face împreună cu echipa de la PP-DD. Aşa că e prea puţin important ce funcţii o să am eu sau domnul Rotaru la PC. Important este cât de eficient este ce se întâmplă pentru cei de acasă nu pentru mine sau Rotaru”, a spus Tudor Barbu, evitând să vorbească despre schimbarea discursului său privind USL.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: