spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesCălinoiu, dispus să se facă "frate" cu Dian

    Călinoiu, dispus să se facă „frate” cu Dian

    Fostul lider al PNL Gorj, Dian Popescu l-ar fi rugat pe Ponta să-l primească în PSD. Călinoiu a recunoscut că cei doi s-au întâlnit chiar în prezența sa și afirmă că îl aşteaptă pe senatorul liberal cu braţele deschise, dând uitării conflictelor din trecut. În schimb, co-preşedintele PNL Gorj, Dan Vâlceanu, a refuzat să comenteze episodul întâlnirii dintre senatorul Dian Popescu şi premierul Victor Ponta.

    dian-calinoiu

    Preşedintele executiv al PSD Gorj, Ion Călinoiu, a participat, luni, la o discuţie pe care premierul Victor Pota a avut-o cu senatorul Dian Popescu, liberalul asigurându-l pe şeful Executivului de toată susţinerea în Parlamentul României, conform vechiului program USL. În cazul în care Dian Popescu va fi exclus din PNL, senatorul va fi primit în PSD, despre o candidatură a acestuia la parlamentare din partea PSD nediscutându-se încă. Cert este că Ion Călinoiu, cel care se “duela” cu Dian Popescu şi atunci când erau împreună la guvernare, anunţă acum că senatorul i se poate alătura în PSD. „Am participat la discuție, nu e nimic de ascuns. Dian are problemele sale la nivelul Partidului Național Liberal. Omul a spus că va fi alături de ceea ce înseamnă interesele Gorjului și va susține în Parlament guvernul. Cu privire la apartenența sa politică, el nu face niciun pas înainte de a vedea dacă la nivelul PNL se ia vreo decizie cu dânsul. El are liberă opțiunea. Până acum nu și-a manifestat dorința de a trece într-o parte sau alta. Dar, lăsând la o parte tot ce s-a întâmplat de-a lungul activității și colaborării noastre, Dian Popescu dacă dorește să vină în PSD, va fi primit în PSD”, a declarat Ion Călinoiu. În ultima perioadă, senatorul Dian Popescu a intrat în vizorul conducerii PNL din cauza criticilor aduse co-preşedinţilor Tudor Barbu şi Dan Vâlceanu. Potrivit unor surse, liderii liberali pregătesc excluderea din partid a lui Dian, senatorul căutând, astfel, susţinere la PSD sau la UNPR.

    Inexistent pentru Vâlceanu

    Co-preşedintele PNL Gorj, Dan Vâlceanu, a refuzat să comenteze episodul întâlnirii dintre senatorul Dian Popescu şi premierul Victor Ponta, fostul şef al liberalilor exprimându-şi dorinţa de a se alătura social-democraţilor, în cazul în care va fi dat afară din PNL. Dan Vâlceanu nu a dorit să explice nici care este situaţia lui Dian în PNL, acesta afirmând că, pentru el, personal, Dian Popescu nu mai există şi îi este indiferent dacă senatorul va face echipă cu Ion Călinoiu de la PSD sau dacă va trece la UNPR. „Pentru mine, Dian Popescu nu există. Dan Vâlceanu nu va mai vorbi de Dian Popescu, pentru că nu există”, a declarat liberalul după ce senatorul i-a cerut lui Ponta să-l primească în PSD.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: