spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăPoliticCampanie PSD, în târgul de la Broşteni

    Campanie PSD, în târgul de la Broşteni

    Sub coordonarea deputatei Camelia Kraibani, în jur de 40 de membrii PSD Motru s-au deplasat, duminică, în târgul săptămânal de la Broşteni pentru a face campanie pentru Victor Ponta. În târg erau vreo câteva mii de persoane, care au primit pliante, pixuri, brichete şi calendare de la membrii organizaţiei. Aceste obiecte fiind oferite votanţilor, alături de mesajele pro-candidatul PSD-UNPR-PC şi de informaţiile legate de programul politic. La campanie au participat primarul de la Broşteni, din Mehedinţi, Sandu Boruga, dar și edilul Ardeiu de la Samarineşti alături de membrii organizaţiei sale.

    Reperele unui președinte util:

    Construirea unei echipe (Preşedinte, Premier, Guvern, Parlament, Cetățeni) care să lucreze pentru aceleaşi obiective şi care să tragă România în aceeaşi direcţie europeană;

    Dialog şi consultare cu societatea civilă pentru asumarea unui Pact de pace socială;

    Dialog cu toate forţele politice – Plan Naţional de Dezvoltare a României pentru următorii 20 de ani;

    Revizuirea Constituţiei (în reperele proiectului susţinut de USL – preşedinte cu atribuţii clar delimitate; separaţie clară a puterilor executive; eliminarea abuzurilor permise în prezent asigurarea independenţei justiţiei şi a consolidării statului de drept);

    Reforma electorală (prin reducerea numărului de parlamentari şi revenirea la un sistem electoral corect);

    Modernizarea administraţiei (pentru diminuarea aparatului birocratic şi eficientizarea administraţiei, la nivel central şi local).

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: