spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesCând se află numele noului prefect?!

    Când se află numele noului prefect?!

    În mai puțin de o lună USR PLUS își va numi reprezentantul în fruntea Prefecturii Gorj. Liderul județean susține că pe lista scurtă, trimisă la București, se află trei nume, doi bărbați și o femeie. Radu Miruță confirmă că persoanele din afara partidului, care și-au depus CV-ul pentru a ocupa funcția, au fost descalifiate  prin punctaj.

    “În privința propunerii de prefect, au fost 12 persoane care au aplicat, trei dintre ele și-au retrasă candidaturile în moment în care au fost chemati la discuții, două dintre cele rămase sunt din afara partidului. Propunerea noastră a fost doar internă dar dacă oamenii au muncit și au completat documentele solicitate, au fost luate în calcul. A fost o discuție cu toată lumea. Am inițiat o listă scurtă care a fost trimisă, ieri, conducerii naționale, în vederea desemnării persoanei care va fi prefect al județului Gorj. Vom comunica persoana pe 8 martie. S-a modificat legea și este un termen de 30 de zile și până atunci prefecții nu pot fi schimbați. Persoanele din afara partidului nu s-au încadrat în punctajul impus de noi. 9 persoane din Biroul Județean au dat punctaje fiecărui candidat. S-au dat note de la 1 la 9. Persoanele din afara partidului au fost dezavantajați de unele criterii precum implicarea politică unde nu au cumulate nimic neavând o implicare. Poziția de prefect nu este cu concurs, este o decizie asumată de partidul politic. Procedura impusă de partid a fost ca noi să trimitem între unu și trei propuneri, să fie și reprezentare de gen, o doamnă. În principiu noi suntem cei care decidem și așteptăm procedura de semnare a decretului”, a transmis Radu Miruță.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: