spot_img
16.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăPoliticCandidaţii UNPR la primăriile gorjene

    Candidaţii UNPR la primăriile gorjene

    UNPR Gorj şi-a prezentat vineri candidaţii la o parte dintre primăriile gorjene. Filiala gorjeană a formaţiunii politice a stabilit candidaţii pentru primăriile Motru, Novaci, Turceni, Ţicleni, Drăguţeşti, Dănciuleşti dar şi pentru Primăria Târgu-Jiu, aceştia fiind prezentaţi la sfârşitul săptămânii trecute în cadrul unei conferinţe de presă.

    conf unpr

    Uniunea Naţională pentru Progresul României, filiala Gorj, şi-a prezentat o parte dintre candidaţii la primăriile din judeţ. Printre aceştia a fost prezentat şi candidatul la primăria Târgu-Jiu, în persoana lui Marius Vlaicu. „Pentru mine este o onoare să reprezint UNPR în faţa cetăţenilor din Municipiul Târgu-Jiu, dar şi o responsabilitate pentru că împreună cu ceilalţi candidaţi ai noştri trebuie să încercăm să-i convingem pe aceştia să vină la vot şi să ne voteze pe noi. Îmi doresc ca împreună cu toţi colegii să venim cu proiecte în care să ne ţinem de cuvânt faţă de cetăţeni”, a declarat Marius Vlaicu, candidatul la Primăria Târgu-Jiu. Pentru primăria Turceni se va bate, din partea UNPR, profesorul Liviu Traşcă, în timp ce candidatul de la Dănciuleşti este fostul viceprimar al comunei, Ion Popescu. Acesta vrea să investească în sistemul medical al comunei, fiind de profesie asistent medical. 10 candidaţi au fost prezentaţi vineri de UNPR Gorj, urmând ca în perioada următoare să fie lansaţi şi alţi candidaţi. Pentru Primăria Drăguţeşti, filiala gorjană a UNPR a ales drept candidat o domnişoară de 32 de ani. Minodora Simcea este contabilă la Şcoala Populară de Artă din Târgu-Jiu şi vrea ca în mandatul pe care îl vizează să atragă tineri în comuna Drăguţeşti.

    Te-ar mai putea interesa

    6 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: