spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăPoliticCârciumaru: Bilanț de senator

    Cârciumaru: Bilanț de senator

    Pe final de an, senatorul Florin Cârciumaru a făcut bilanțul muncii depuse în Parlamentul României.  Pe parcursul celor două sesiuni parlamentare din 2019, alesul care reprezintă județul Gorj a bifat peste 25 de inițiative legislative, 10 declarații politice parlamentare și 18 luări de cuvânt în Plen.

    În 2019 senatorul Florin Cârciumaru- președintele Comisiei pentru Administrație Publică în Senatul României, a semnat 26 de inițiative legislative, a adresat 10 declarații politice parlamentare, încercând să atragă atenţia, printre altele, asupra problemelor pe care le întâmpină anumite instituții, companii ale statutului cu activitate în județul Gorj. De asemenea, declarațiile domnului senator au vizat mai multe domenii cum ar fi Energia, Transporturile, Sanătatea, Educația și Cultura. În cele două sesiuni parlamentare din 2019, domnul senator Florin Cârciumaru a avut 18 luări de cuvânt în Plen. Deși partidul din care domnul senator Florin Cârciumaru face parte s-a aflat la guvernare în cea mai mare parte a anului, acesta a formulat șase interpelări miniștrilor, din care una adresată prim-ministrului României. Obiectul interpelării premierului reprezenta problemele pe care cel mai mare producător de energie pe cărbune din România, Complexul Energetic Oltenia, le întâmpină în noul context economic național și avea denumirea- “CE Oltenia, asfixiat de prețul ridicat al Certificatelor de carbon și de taxa de 2% din cifra de afaceri”.

    Inițiative legislative

    Printre demersurile și inițiativele legislative ale domnului senator Florin Cârciumaru de pe parcursul anului 2019, se numără două propuneri importante pentru Gorj, privind modificarea și completarea legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, acestea favorizând în special salariații Complexului Energetic Oltenia. O altă inițiativă în domniul pensiilor susținută a fost modificarea și completarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat și instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor militare de stat.  De asemenea, alte inițiative legislative mai importante, susținute și semnate de către domnul senator Florin Cârciumaru, au mai fost modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare, dar și modificări privind Codurile Administrativ și Fiscal, mult necesare în administrație și finanțele publice. Nu în ultimul rând, domnul senator Florin Cârciumaru a semnat și votat proiectele de lege privind protecția consumatorilor contra cesiunilor speculative de creanțe, de protecție a consumatorilor împotriva dobânzilor excesive și de protecție a acestora față de executările silite abuzive sau intempestive.

    Declarații politice

    În ceea ce privește declarațiile politice, acestea au fost legate de subiecte multiple.

    -„În PSD trebuie lăsate deoparte ambițiile și interesele personale, să nu ne întunece rațiunea!”

    -„Klaus Iohannis, disperat să distrugă PSD pentru a se putea instala definitiv la conducerea României împreună cu acoliții săi”

    -„PSD nu fuge de responsabilitate, unica strategie a partidului fiind creșterea bunăstării românilor”

    -„Klaus Iohannis a depășit orice limită!”

    -„PSD are puterea și capacitatea necesare reconsolidării și recâștigării încrederii electoratului”

    -„Progrese remarcante în sănătate, sub guvernarea PSD”

    -„Sub guvernarea PSD, agricultura din România performează”

    -„România merită mai mult în Europa!”

    -„Prețul certificatelor de CO2 și taxa de 2% din cifra de afaceri sufocă producătorii de energie pe cărbune”

    -„Gloria geniului Brâncuși aparține României, opera este a întregii omeniri”

    Interpelări

    În privința interpelărilor, CEO a reprezentat principalul actor.

    -“CE Oltenia, asfixiat asistat de prețul ridicat al Certificatelor de carbon și de taxa de 2% din cifra de afaceri”-Premierul României

    -“Funcționarea CE Oltenia, în blocaj”-Ministerul Apelor și Pădurilor

    -“Vânzarea proiectelor finanțabile Start-Up Nation pe internet”- Ministerul pentru Mediul de Afaceri,Comert si Antreprenoriat

    -“Infrastructura CFR, la un pas de a afecta activitatea Complexului Energetic Oltenia!”-Ministerul Transporturilor

    -“Infrastructura rutieră, nevoie stringentă pentru Gorj, pentru România!”-Ministerul Transporturilor

    -“Uzina de armament Sadu, înglodată în datorii, dispusă închiderii?”-Ministrul Economiei

    “În următorea sesiune legislativă din 2020, senatorul Florin Cârciumaru va continua să inițieze, sprijinit de colegii săi, mai multe legi pentru cetățeni, pentru administrațiile publice locale din teritoriu, așa cum a făcut în sesiunile parlamentare anterioare. Parlamentarul va aduce îmbunătăţiri legislaţiei în domeniul administrației publice și nu numai, iar pe de altă parte, își va oferi din nou sprijinul pentru rezolvarea diverselor problemele semnalate, la nivelul judeţului Gorj, de către cetățeni, primari și șefi de instituții”, a transmis biroul de al Cabinetului senatorului Florin Cârciumaru.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: