spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăPoliticPe Colegiul 2 Senat, PSD Gorj nu se grăbeşte

    Pe Colegiul 2 Senat, PSD Gorj nu se grăbeşte

    Conducerea PSD Gorj nu se grăbeşte în stabilirea candidatului de pe Colegiul 2 Senat. Preşedintele Florin Cârciumaru a declarat pentru ACces Tv că o hotărâre certă se va lua atunci când se va găsi soluţia cea mai bună, până în prezent la sediul organizaţiei nefiind depusă nicio solicitare din partea celor ce şi-au manifestat verbal intenţia de a candida.

    La nivelul PSD Gorj se află în plină desfăşurare un sondaj intern în urma căruia să se poată vedea care este persoana cu cele mai mari şanse la Colegiul 2 Senat, din rândul celor ce şi-au manifestat intenţia verbal. Preşedintele filialei Florin Cârciumaru a precizat că deocamdată nu se va întruni Biroul Permanent Judeţean şi asta pentru că trebuie realizată o analiza amânunţită cu o soluţie certă care să ducă la câştigarea alegerilor. „Sunt multe persoane ce şi-au manifestat verbal intenţia de a candida pe Colegiul II, dar oficial nu a fost depusă nicio solicitare în acest sens. Este o analiză în desfăşurare, trebuie să găsim soluţia cea mai bună şi trebuie să avem răbdare. Am discutat cu o parte din colegii din Biroul Permanent Judeţean şi am decis că nu are rost să ne grăbim. Data limită de depunere a candidaturilor este cu o zi înainte de începerea campaniei electorale”, a explicat preşedintele PSD, Florin Cârciumaru, la Acces Tv.

    Weber: “Avem oameni pregătiţi!”

    Deşi până în prezent nu s-a depus nicio intenţie scrisă de candidatură, deputatul Mihai Weber susţine că cea mai buna variantă rămâne tot Ion Călinoiu. „Avem oameni suficienţi şi nu cred că este cazul să aducem oameni din afară. Oamenii din PSD Gorj pot face faţă acestei provocări. Şi-au anunţat candidatura mai multe persoane, însă se va analiza situaţia iar candidatul care are cele mai mari şanse va fi candidatul pe Colegiul 2 Senat”, a spus Weber. Deputatul de Gorj nu este singurul parlamentar care susţine că Ion Călinoiu este candidatul potrivit pentru Colegiul 2 Senat, acelaşi lucru fiind susţinut şi de către colegul său Vasile Popeangă. „Domnul Călinoiu poate să continue de la Bucureşti proiectele de investiţii începute, este o persoană activă care poate aduce un plus de valoare şi care poate ajuta mult judeţul”, a mai spus Weber.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: